Burse-record pentru studenți, anunțate în Parlament: „Mai mari decât în multe țări din regiune”

Autoritățile anunță majorarea considerabilă a burselor începând din toamna acestui an, în special pentru domeniile STEM – de la inginerie și arhitectură până la matematică și fizică. Noile majorări vor intra în vigoare la 1 septembrie.
Anunțul a fost făcut de vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman, în ședința din 28 mai, în contextul unui mesaj transmis la finalul anului școlar.
„Vrem să-i felicităm pe tinerii din țara noastră. Mâine va suna ultimul clopoțel pentru mulți liceeni, iar de aceea, dragi tineri, vrem să vă îndemnăm să rămâneți acasă. Moldova are nevoie de voi. Examenele de bacalaureat vor trece, emoțiile se vor așeza, iar în fața voastră se vor deschide multe drumuri”, a declarat parlamentara.
Doina Gherman a menționat că universitățile din Republica Moldova „se schimbă la față”. Diplomele eliberate de acestea sunt recunoscute la nivel internațional, iar programele de studii sunt ajustate la standardele europene.
„Veți găsi săli de curs renovate, laboratoare moderne și condiții mai bune în cămine. Chiar în acest an vor fi deschise două cămine noi, complet renovate, iar alte 22 sunt în proces de modernizare”, a anunțat vicepreședinta Parlamentului.
Ea a precizat că bursele vor crește considerabil începând cu 1 septembrie.
„Vorbim despre burse record pentru Republica Moldova. De exemplu, pentru anul I, bursa de categoria I va ajunge la 4565 de lei pe lună. Este o sumă mai mare decât în multe țări din regiunea noastră”, a subliniat Doina Gherman.
Prin aceste modificări, autoritățile își propun să convingă cât mai mulți tineri să aleagă universitățile din țară pentru continuarea studiilor. Potrivit ministrului Educației și Cercetării, Dan Perciun, anul trecut a fost înregistrată cea mai bună rată de admitere din ultimii zece ani, cu 11% mai multe înmatriculări față de anul precedent. Șase din zece tineri au ales sistemul universitar moldovenesc, iar obiectivul pentru acest an este ca șapte din zece absolvenți de licee să rămână în țară.
Admiterea va începe pe 27 iulie. Ministerul Educației și Cercetării a majorat numărul locurilor cu destinație specială pentru tinerii din stânga Nistrului și municipiul Bender. Aceștia vor putea participa atât la concursul separat pentru aceste locuri, cât și la concursul general de admitere.
În același timp, tinerii din diasporă vor beneficia în continuare de o cotă separată de admitere la universitățile din Republica Moldova. Pe lângă aceasta, ei vor putea participa și la concursul general pentru locurile bugetare sau cu taxă, având astfel mai multe oportunități de a accede la programele dorite.
O altă noutate a sesiunii de admitere din acest an este că toți candidații la studiile de licență în domeniul Științelor educației vor trebui să aibă media minimă 7. Aceeași condiție va fi valabilă și pentru admiterea la master, la toate programele de studii.
CITIȚI ȘI: