Sport

Echipa engleză de fotbal, Crystal Palace, a cucerit trofeul Ligii Conferințelor

În marea finală jucată în orașul german Leipzig, formația londoneză a învins echipa madrilenă, Rayo Vallecano, cu scorul de 1-0. Cele două formații nu au marcat în prima repriză, chiar dacă ambele echipe au avut ocazii de a deschide scorul.

În minutul 36, partida a fost întreruptă pentru circa două minute din cauza faptului că un suporter al lui Rayo Vallecano a avut nevoie de îngrijiri medicale în tribune. Crystal Palace a deschis scorul la scurt timp după pauză, la capătul unei faze în care defensiva madrilenilor a gafat în serie. Wharton a avansat nestingherit și a șutat de la circa 20 de metri, portarul Batalla a respins în față, iar Mateta a reluat simplu în plasă.

„Da, a fost fantastic. Iubesc astfel de momente, iar noi am reușit performanța ca o adevărată echipă. Am adus acest trofeu european, primul din istorie clubului, iar apoi m-am bucurat alături de suporteri.", a declarat Jean-Philippe Mateta, atacant Crystal Palace

Crystal Palace a cucerit primul trofeu european din istora clubului. Echipa se calificase inițial în Liga Europei, grație triumfului din Cupa Angliei, însă UEFA i-a „retrogradat" în Liga Conferințelor din cauza faptului că la clubul londonez avea o influență decisivă americanul John Textor, implicat și la Olympique Lyon, formație care obținuse calificarea în a doua competiție europeană intercluburi.

„Este cu adevărat o poveste. Evident, ne-am calificat în Liga Europei încă din sezonul trecut, dar sincer, acesta este un mod cu totul special de a reveni acolo. Și, până la urmă, acesta este și finalul pe care managerul îl merită. A fost incredibil. Ultimii doi ani au fost fenomenali, iar acestea sunt amintiri la care vom uita mereu cu drag.", a menționat Dean Henderson, portar Crystal Palace

Câștigătoarea Ligii Conferințelor va evolua în sezonul următor în grupa unică a Ligii Europei.

Radu Galbur

Radu Galbur

Autor

Citește mai mult