Alegeri

La Orhei – independent, la Taraclia – socialist, iar la Ruseștii Noi – de la „Democrația Acasă”: Cine sunt învingătorii turului doi al alegerilor locale noi

Locuitorii municipiului Orhei, ai orașului Taraclia și ai satului Ruseștii Noi din raionul Ialoveni și-au ales duminică, 31 mai, primarii. În cel de-al doilea tur al alegerilor locale noi pentru funcția de primar, dreptul la vot a fost exercitat de către 13.191 de alegători, ceea ce reprezintă o prezență la urne de 31.44%.

Potrivit datelor preliminare făcute publice de Comisia Electorală Centrală (CEC), victoria în municipiul Orhei a fost obținută de candidatul independent Ramiz Ansarov, care a fost ales în funcția de primar cu sprijinul a 4.681 de alegători, ceea ce reprezintă 57.88% din totalul voturilor exprimate.

Pe locul al doilea s-a clasat Sergiu Aga, reprezentantul Partidului Liga Orașelor și Comunelor, care a acumulat 3.407 voturi - 42.12%.

În orașul Taraclia, scrutinul s-a încheiat cu victoria candidatei Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Ecaterina Iacobceac, care a reușit să obțină funcția de primar. Aceasta a acumulat 1.691 de voturi sau 51.23%, depășindu-și contracandidatul cu o diferență mică.

Alexandr Borimecicov, care a candidat independent, a fost susținut de 1.610 alegători sau 48.77%.

În comuna Ruseștii Noi, raionul Ialoveni, alegerile au fost câștigate de candidata Partidului Politic „Democrația Acasă”, Diana Nastas, care a fost votată de 1.029 de cetățeni sau 61.18% din participanții la vot.

Contracandidata sa, Valentina Merla de la Partidul Acțiune și Solidaritate, a acumulat 653 de voturi sau 38.82% de voturi.

Alegeri locale în trei localități: Peste 31% de alegători din numărul celor incluși pe listele electorale au votat

Până la ora 21:00, în comuna Ruseștii Noi, raionul Ialoveni au votat 1.697 persoane, adică 36.76%.

La Orhei, dreptul de vot a fost exercitat de 8.170 - 31.87%.

În orașul Taraclia, 3.324 de locuitori au votat, ceea ce constituie 28.41%.

În următoarele ore, CEC va recepționa procesele verbale de totalizare a rezultatelor alegerilor. Potrivit CEC, toată informația oferită până la recepționarea documentelor în original de la organele electorale inferioare poartă un caracter preliminar.

Alegeri locale în trei localități, turul doi: Procesul de vot s-a încheiat

Alegeri locale în trei localități, turul doi: Peste 11.400 de persoane au votat până la ora 18:00

TRM
Sursa: TRM

În cele trei localități, unde are loc turul doi al alegerilor locale noi, până la ora 18:00, dreptul la vot a fost exercitat, în total, de către 11.409 de alegători, 27.20%.

În comuna Ruseștii Noi din raionul Ialoveni au votat 1.474 de persoane, ceea ce constituie 31.94%. La Orhei și-au exprimat dreptul la vot 7.033 de alegători, 27,45%, iar în orașul Taraclia s-au prezentat la vot 2.902 de locuitori - 24.82%. Procesul de votare decurge fără incidente.

Al doilea tur de scrutin se declară valabil dacă au votat cel puțin 1/5 din numărul persoanelor înscrise în listele electorale. Totodată, se consideră ales candidatul care a obținut cel mai mare număr de voturi. În caz de paritate de voturi, se consideră ales candidatul care a obținut cel mai mare număr de voturi în primul tur de scrutin.

Turul doi al alegerilor pentru funcția de primar în trei localități: Peste 21% din numărul celor incluși pe listele electorale au votat

Până la ora 15:00, la vot s-au prezentat, în total, 8.823 de alegători, ceea ce reprezintă 21.05% din numărul celor incluși pe listele electorale:

Potrivit datelor prezentate de Comisia Electorală Centrală, în comuna Ruseștii Noi, raionul Ialoveni au votat 1.053 de persoane, ceea ce constituie 22.83%.

În municipiul Orhei, raionul Orhei și-au exercitat dreptul la vot 5.438 de alegători, adică 21.24%.

Tot până la ora 15:00, în orașul Taraclia din raionul Taraclia s-au prezentat la vot 2.332 de alegători - 19.96%.

Turul doi al alegerilor pentru funcția de primar în trei localități: 4.720 de persoane au votat, până la ora 12:00

Un număr de 4.720 de alegători au votat, până la ora 12:00, în cele trei localități, ceea ce reprezintă 11.28% din numărul celor înscriși pe listele electorale de bază.

Conform datelor Comisiei Electorale Centrale (CEC), cei mai activi sunt alegătorii din municipiul Orhei, unde s-a înregistrat o participare de peste 12%.

Procesul de vot decurge în regim normal, anunță CEC.

Secțiile de vot se vor închide la ora 21:00.

Turul doi al alegerilor pentru funcția de primar în trei localități: La urnele de vot sunt așteptate peste 41.770 de persoane

Potrivit Comisiei Electorale Centrale (CEC), până la ora 09:00, procesul de vot în cele trei localități s-a desfășurat în regim normal, iar dreptul la vot a fost exercitat de către 907 de alegători sau 2.17 % dintre cei înscriși în listele electorale.

Duminică, 31 mai, se desfășoară turul doi al alegerilor locale noi pentru funcția de primar în comuna Rusești Noi din raionul Ialoveni, municipiul Orhei, precum și în orașul Taraclia. Cele 24 de secții de vot au fost deschise la ora 07:00 și se va putea vota până la ora 21:00.

În urma rezultatelor alegerilor locale noi din 17 mai, niciun candidat pentru funcția de primar în aceste localități nu a întrunit mai mult de jumătate din numărul de voturi valabil exprimate.

Înscrierea în buletinul de vot a celor doi candidați în fiecare localitate se face în ordinea descrescătoare a numărului de voturi valabile obținute în primul tur de scrutin.

Pentru turul doi, CEC a tipărit un tiraj total de 41.824 buletine de vot.

Alegătorul care, din motive de sănătate sau din alte motive temeinice nu poate veni în localul secției de votare, poate solicita votarea cu urna de vot mobilă. În ziua votării, cererile se aprobă de biroul electoral până la ora 14:00, numai la prezentarea unui certificat medical.

În turul doi de scrutin, se consideră ales candidatul care a obținut cel mai mare număr de voturi. În caz de paritate de voturi, se consideră ales candidatul care a obținut cel mai mare număr de voturi în primul tur de scrutin.

Amintim că, pe 17 mai, cetățenii cu drept de vot din nouă localități din țară au mers la urne pentru a-și alege primarii. Într-o localitate, cetățenii și-au ales noua componență a consiliului local, iar în alte două localități s-au desfășurat referendumuri locale privind revocarea primarilor. Șase localități și-au ales primarii din primul tur.

Potrivit rezultatelor scrutinului din 17 mai, candidatul independent Ramiz Ansarov s-a clasat pe primul loc la alegerile pentru Primăria Orhei cu 23.14% din voturi, fiind urmat de candidatul Partidului Liga Orașelor și Comunelor, Sergiu Aga, care a obținut 19.53%.

În orașul Taraclia, în turul doi au acces candidatul independent Alexandr Borimecicov (31.01%) și candidata Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Ecaterina Iacobceac (28.45%).

La Ruseștii Noi, raionul Ialoveni, alegătorii vor avea de ales între candidata Partidului „Democrația Acasă”, Diana Nastas, care a fost votată de 30.87% dintre alegători, și candidata Partidului Acțiune și Solidaritate, Valentina Merla, susținută de 23.97% din votanți în primul tur.

CITIȚI ȘI:

Rodica Mazur

Rodica Mazur

Autor

Citește mai mult