Politic

Vladislav Cojuhari, numit în funcția de secretar general adjunct la MAI

Vladislav Cojuhari a fost numit în funcția de secretar general adjunct la Ministerul Afacerilor Interne (MAI). În cadrul ședinței de astăzi a Guvernului, șefa de la MAI, Ana Revenco a menționat că acesta este unul dintre coautorii foii de parcurs privind îndeplinirea condițiilor UE de către MAI și persoana care a stat la baza creării și eficientizării hub-ului de securitate al UE la Chișinău.

„Domnul Cojuhari este un specialist valoros al echipei Ministerului Afacerilor Interne. Este licențiat în drept, are o experiență în domeniu de circa 19 ani, deținând funcții importante în cadrul MAI, inclusiv conducere. Este absolvent al Academiei FBI”, a precizat Ana Revenco.

Tot astăzi, în funcția de secretar de stat la ministerul Justiției a fost numit Stanislav Copețchi, care își va exercita mandatul din 13 aprilie.

„Este licențiat în drept, are experiență de peste 13 ani, jurist, avocat, doctor în drept, iar din anul 2016 activează și în calitate conferențiar universitar”, a spus ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru.

Totodată, Mircea Păscăluță pleacă din funcția de secretar de stat pe domeniul transporturilor, de la Ministerul Infrastructurii. În locul lui este numit Ghenadie Marian.

„Activează în serviciul public începând cu 2016 în cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene. Agestionat diferite dosare tematice priviind cooperarea Republicii Moldova cu Uniunea Europeană, fiind responsabil de cooperarea cu domeniul transportului, energiei, al asisteței UE pentru Republica Moldova”, a precizat ministra Infrastructurii, Lilia Dabija.

În același timp, Guvernul a decis să aprobe cererea de demisie a Alionei Castraveț din funcția de șef adjunct al oficiului Cancelariei de Stat Chișinău.

Viorica Rusica

Viorica Rusica

Autor

Citește mai mult