Social

Cartea – cheia dezvoltării: Specialiștii încurajează lectura din primii ani de viață

Lectura rămâne una dintre cele mai importante activități pentru dezvoltarea emoțională și intelectuală a copiilor. Specialiștii susțin că dragostea pentru cărți se formează încă din primii ani de viață, prin exemple oferite de părinți și prin experiențe plăcute asociate cu lectura.

Cărțile nu reprezintă doar o sursă de informație, ci și un instrument prin care copiii își dezvoltă imaginația, creativitatea și capacitatea de a înțelege lumea din jur. Prin intermediul poveștilor, cei mici descoperă valori precum prietenia, curajul și bunătatea.

Directoarea Bibliotecii Naționale pentru Copii „Ion Creangă”, Eugenia Bejan, afirmă că poveștile au un impact puternic asupra educației copiilor și îi ajută să înțeleagă mai ușor diferența dintre bine și rău.

„Poți să-i spui de o sută de ori copilului, uite, asta e bine să faci, asta nu e bine și să nu ajungă la el mesajul și este suficient să-i citești o poveste, o parabolă, o povestire și din exemplul personajelor copilul mai repede o să înțeleagă ce e bine și ce e rău”, a declarat Eugenia Bejan la Radio Moldova.

Printre autorii preferați de copii se numără clasicii Ion Creangă, Frații Grimm, dar și scriitoarele contemporane Ioana Nicolaie, Adina Rosetti și Andreea Iatagan.

Scriitorul Petre Popa spune că literatura pentru copii este, în egală măsură, destinată și adulților care îi însoțesc pe cei mici în procesul de învățare.

„O carte pentru copii întotdeauna pentru mine a însemnat o carte pentru părinți, învățători și educatori”, a menționat autorul.

Copiii spun că apreciază cărțile ilustrate și poveștile captivante, care transformă lectura într-o activitate plină de aventură și descoperiri.

„Sunt colorate și pline de viață, drăguțe, îmi este foarte interesant să citesc”, spune o cititoare.

Părinții împărățesc opinia că timpul petrecut alături de copii în jurul cărților contribuie la dezvoltarea vocabularului, a imaginației și a abilităților de comunicare.

„Suntem, da, într-o perioadă în care televizorul, calculatorul sunt pe primul loc, dar încercăm să aducem cărțile în prim-plan. Sfatul meu pentru părinți este să ofere mai multă atenție copiilor, să petreacă cât mai mult timp împreună, citind cărți”, a menționat o mamă.

Specialiștii atrag atenția că, deși tehnologia ocupă un loc tot mai important în viața celor mici, lectura continuă să ofere beneficii esențiale pentru dezvoltarea acestora și rămâne una dintre cele mai valoroase modalități de petrecere a timpului în familie.

CITIȚI ȘI:

Gabriela Melnic

Gabriela Melnic

Autor

Citește mai mult