Parlamentul a decis: În perioada rece a anului, consumatorii casnici nu pot fi deconectați de la sursa de gaze, căldură și electricitate
În perioada rece, consumatorii casnici nu vor fi deconectați de la instalațiile de livrare a gazelor, energiei termice și electrice. Este vorba, însă, doar de acele familii care au primit categorii de vulnerabilitate ridicată și foarte ridicată. Condiția este ca acești consumatori să-și fi achitat cel puțin jumătate din datorii. Totodată, suma cumulativă a datoriei acumulate în perioada rece a anului nu trebuie să depășească 5 mii de lei pentru energia termică și gaze naturale și 1500 pentru energia electrică.

Legea a fost aprobată în lectură finală cu 70 de voturi ale deputaților din fracțiunile PAS și BCS.
Proiectul a fost înaintat cu titlu de inițiativă legislativă de către președintele și vicepreședintele Comisiei protecție socială, sănătate și familie, Dan Perciun și Vladimir Odnostalco.
Potrivit autorilor, scopul proiectului de lege este implementarea unor mecanisme viabile pentru reducerea riscului de deconectări de la serviciile locativ-comunale.