Politic

Trilaterala de la București: Republica Moldova, Ucraina și România își consolidează cooperare în domeniul securității

Miniștrii Nicu Popescu și Anatolie Nosatîi vor semna o declarație de cooperare în sectorul securității cu România și Ucraina la reuniunea trilaterală de la București. Șeful diplomației românești, Bogdan Aurescu, a anunțat subiectele prioritare, însă mai întâi a deschis conferința Platformei Crimeea despre securitatea la Marea Neagră. Statele Unite și România lucrează la o strategie regională drept reacție la agresivitatea Rusiei din ultimele două decenii.

Imagine simbol
Sursa: Imagine simbol

„Transformarea Mării Negre după ce acest război se va sfârși cu victoria Ucrainei, așa cum ne dorim cu toții, să se transforme într-o zonă de pace și prosperitate”, a declarat Bogdan Aurescu, ministrul Afacerilor Externe al României.

„Îmi pare rău să spun asta, dar cred că Occidentul nu a avut o strategie consistentă la Marea Neagră. În timp ce Rusia întotdeauna a avut una - agresivă, revanșistă, barbară. Apropo, vreau să vă amintesc că primul asalt al Rusiei asupra integrității teritoriale a Ucrainei a avut loc pe insula Tuzla între Marea Neagră și Marea Azov. Așadar, dacă ne întoarcem la originile agresiunii Marea Neagră a fost locul unde s-a produs prima tentativă de agresiune acum 20 de ani”, a declarat Dmitri Kuleba, ministrul Afacerilor Externe al Ucrainei.

„O lecție a devenit cu siguranță prioritară: Puterea noastră stă în parteneriatul internațional, bazat pe valori comune și principiul solidarității. Vă mulțumesc”, a declarat, la rândul său, Anatolie Nosatîi, ministrul Apărării al Republicii Moldova.

Ministrul Aurescu a anunțat prioritățile reuniunii trilaterale.

„Cum să contracarăm agresiunea militară rusă și efectele acestea, cum să contracarăm acțiunile hibride vom discuta despre evoluțiile legate de dosarul transnistrean și nu în ultimul rând vom adopta o declarație comună care va concentra angajamentul de a ne întări cooperarea în acest format trilateral”, a mai menționat Bogdan Aurescu, ministrul român de Externe.

Trilaterala România - Republica Moldova - Ucraina a fost lansată în septembrie anul trecut la Odesa.

Citește mai mult