Delegație europeană la Chișinău înaintea deschiderii negocierilor pe primul cluster

Președinții comisiilor pentru afaceri europene din parlamentele Italiei, Greciei, Spaniei și Portugaliei vor efectua, în perioada 13–16 iunie, o vizită în Republica Moldova pentru a discuta despre avansarea procesului de integrare europeană și pregătirile pentru negocierile de aderare la UE.
Parlamentarii statelor europene vor avea o întrevedere cu președintele Parlamentului, Igor Grosu. De asemenea, este programată o ședință comună a Comisiei pentru integrare europeană a Parlamentului Republicii Moldova și a comisiilor pentru afaceri europene din cele patru state.
Discuțiile vor viza parcursul european al Republicii Moldova, progresele înregistrate în procesul de aderare la Uniunea Europeană, implementarea reformelor și armonizarea legislației naționale cu acquisul comunitar. Totodată, participanții vor aborda pregătirile pentru deschiderea negocierilor de aderare pe primele clustere.
După reuniune, președintele Comisiei pentru Integrare Europeană, Marcel Spatari, și membrii delegației europene vor face declarații de presă.
Agenda vizitei mai include o întâlnire între conducerea Comisiei pentru Integrare Europeană, delegația europeană și studenții Universității de Stat din Moldova.
Republica Moldova așteaptă deschiderea primului claster de negocieri luni, 15 iunie, în cadrul Consiliului Afacerilor Generale.
Proiectul de concluzii al summitului european din 18-19 iunie, obținut de Teleradio-Moldova confirmă că Republica Moldova își poate începe negocierile cu Uniunea Europeană și este felicitată pentru asta și pentru toate progresele, însă nu i se oferă încă o dată, fie și aproximativă, a aderării, sau un calendar al etapelor de parcurs.
CITIȚI ȘI: