Corespondență Dan Alexe | Începerea negocierilor cu R. Moldova și Ucraina: O reușită mai rapidă decât multe altele
Astăzi, luni 15 iunie, are loc cea de-a doua Conferință Interguvernamentală Republica Moldova - Uniunea Europeană, la Luxemburg. Este tehnic ce-a de-a doua asemenea conferință, deoarece o primă Conferință Interguvernamentală (CIG) Republica Moldova – Uniunea Europeană a avut loc pe 25 iunie 2024, tot la Luxemburg. Acel eveniment istoric a marcat lansarea oficială a negocierilor de aderare ale Chișinăului la blocul comunitar, la scurt timp după obținerea statutului de țară candidată în 2022.
Simultan, tot astăzi începe negocierile formale în vederea aderării la UE a Republicii Moldova și Ucrainei. UE a organizat de altfel conferințe interguvernamentale separate cu cele două țări candidate, dintre care R. Moldova a făcut cele mai multe progrese.
Delegația este condusă de prim-ministrul Alexandru Munteanu. Ministrul ucrainean de externe, Andrii Sibiha, va reprezenta oficial Ucraina la această reuniune, alăturându-se omologilor săi din UE prin legătură video, nu în persoană.
Deși președintele Volodimir Zelenski nu va fi nici el prezent la conferința la nivel ministerial de luni, el este programat să călătorească la Bruxelles la sfârșitul săptămânii pentru a participa la reuniunea Consiliului European din 18-19 iunie.
Precedentul Muntenegru - Serbia
Cu toate că încep negocierile uluitor de repede, R. Moldova și Ucraina nu dețin recordul absolut de rapiditate între obținerea statutului de candidat și deschiderea negocierilor, fiind comparabile cu Serbia și Muntenegru. Ceea ce este fără precedent însă e contextul: pentru prima dată, Uniunea Europeană a accelerat procesul de aderare al unor state aflate în centrul unei confruntări geopolitice majore cu Rusia.
O scurtă recapitulare: Ucraina și R. Moldova au primit statutul de țări candidate în iunie 2022, iar aprobarea începerii negocierilor de aderare a venit teoretic și formal deja în iunie 2024. Acum, luni 15 iunie 2026, se deschide efectiv primul cluster („Fundamentele”), după depășirea blocajelor politice. Așadar, intervalul dintre statutul de candidat și deschiderea negocierilor a fost de aproximativ doi ani, nu patru cum se spune de obicei.
Asta pentru că cele două țări au primit statutul de candidate la aderare în iunie 2022, la doar câteva luni după invazia rusă a Ucrainei. Doi ani mai târziu, în iunie 2024, statele membre au aprobat deschiderea negocierilor de aderare. Acum, 15 iunie 2026, se deschid efectiv primele capitole și primul cluster de negocieri.
La prima vedere, ritmul pare excepțional. Și totuși, dacă privim în urmă la istoria extinderilor Uniunii Europene, constatăm că există precedente. Muntenegru a devenit țară candidată în 2010 și a început negocierile în 2012. Serbia a urmat un traseu similar: statut de candidat în 2012, negocieri deschise în 2014. Din acest punct de vedere, Chișinăul și Kievul se înscriu într-un calendar comparabil cu cel al celor mai rapide procese de extindere din Balcanii de Vest.
Există însă și exemple diametral opuse. Macedonia de Nord a primit statutul de candidat încă din 2005 și a fost nevoită să aștepte până în 2022 pentru deschiderea negocierilor. Albania a devenit candidată în 2014 și a așteptat opt ani. Turcia a primit statutul de candidat în 1999 și a început negocierile abia în 2005, înainte ca întregul proces să intre ulterior într-un impas aproape total de două decenii încoace.
Așadar, dacă ne limităm strict la cronologie, cazul Moldovei și al Ucrainei nu este unic în sine. Ceea ce e însă fără precedent este contextul geopolitic.
Pentru prima dată în istoria construcției europene, Uniunea acordă statut de candidat și deschide negocieri de aderare cu o țară aflată în plin război de mare intensitate împotriva unei puteri nucleare. Niciodată până acum Bruxelles-ul nu a fost confruntat cu o asemenea situație. În mod tradițional, extinderea era privită ca un proces tehnic. Comisia Europeană evalua reforme, armonizarea legislației și capacitatea administrativă a statelor candidate. Discuțiile erau dominate de chestiuni precum concurența economică, agricultura, politica de mediu sau independența justiției.
După 24 februarie 2022, logica s-a schimbat radical. Extinderea a devenit o problemă de securitate europeană. În capitalele occidentale s-a instalat treptat convingerea că Ucraina și Republica Moldova nu pot fi lăsate într-o zonă gri între Uniunea Europeană și Rusia. În consecință, procesul de aderare a căpătat o dimensiune strategică pe care nu o avusese niciodată în asemenea măsură.
Acesta este motivul pentru care multe dintre dezbaterile actuale despre extindere nu mai seamănă cu cele din trecut. Nu se discută doar despre reforme, ci și despre stabilitatea continentului, securitatea frontierelor și reducerea influenței ruse în Europa de Est. Pe deasupra, Moldova este văzută de numeroși oficiali europeni drept una dintre poveștile de succes ale extinderii.
Rămâne însă întrebarea esențială: cât de repede pot merge lucrurile de acum înainte? Deschiderea negocierilor este doar începutul. Experiența Balcanilor de Vest arată că procesul poate dura mulți ani și poate fi blocat de veto-uri politice, dispute bilaterale sau schimbări de guvern în statele membre.
În același timp, a funcționat la Bruxelles și un curent de opinie care susține că Moldova și Ucraina nu trebuie să repete experiența Macedoniei, ținută aproape două decenii în anticamera Uniunii. Dacă acest curent va prevala, atunci adevărata noutate nu va fi viteza cu care au început negocierile, ci viteza cu care acestea vor fi încheiate.
Iar dacă Moldova și Ucraina vor reuși să adere înainte de sfârșitul acestui deceniu, istoricii vor spune probabil că momentul decisiv nu a fost deschiderea negocierilor din 2024 sau 2026, ci invazia rusă din februarie 2022, care a transformat politica de extindere a Uniunii Europene dintr-un exercițiu birocratic într-un proiect geopolitic major.
Da, o asemenea rapiditate s-a mai văzut. Dar ea nu este deloc regula; ci dimpotrivă, este excepția.
Din ce constă primul „cluster”
Cu totul, procesul negocierilor, care nu are un termen precis, este structurat în 33 de capitole, împărțite în șase grupuri de capitole tematice. Primul “cluster” este întotdeauna cel care privește statului de drept, instituțiile democratice și transparența funcționării economiei. Acesta este de obicei și și ultimul care se închide.
Dacă lăsăm la o parte jargonul juridic “bruxellez”, primul cluster al negocierilor de aderare la UE este, de fapt, întrebarea fundamentală: — „Este țara candidată suficient de bine organizată și suficient de democratică pentru a putea intra în club?” Primul cluster se numește așadar oficial „Fundamentals” (Elementele fundamentale) și este deschis primul și închis ultimul. Dacă o țară nu merge bine aici, tot restul negocierilor se poate bloca. El cuprinde câteva domenii foarte concrete:
Justiția
Aici întrebarea este simplă: — Judecătorul judecă după lege sau după telefonul primit de la un politician? UE verifică așadar: independența judecătorilor; procesul de numire a procurorilor; funcționarea instanțelor; durata proceselor. Pe scurt: dacă ai un proces cu primarul, cu un ministru sau cu un oligarh, ai șanse reale să câștigi?
Lupta împotriva corupției
Întrebarea: — Hoțul cu funcție înaltă ajunge la închisoare sau la televizor?
UE urmărește: anchete reale; condamnările; recuperarea banilor furați; transparența achizițiilor publice. Nu e suficient să existe legi. Trebuie să poată fi văzuți și oameni condamnați.
Drepturile fundamentale
Întrebarea: Poți spune și scrie ce gândești fără să vină cineva peste tine?
Aici intră: libertatea presei; libertatea de exprimare; drepturile minorităților; protecția vieții private; combaterea discriminării. UE se uită de pildă dacă jurnalistul incomod pentru putere este protejat sau hărțuit.
Funcționarea instituțiilor democratice Întrebarea: Alegerile sunt corecte sau doar un spectacol bine coregrafiat? Se verifică: alegeri libere; funcționarea parlamentului; opoziția; finanțarea partidelor; controlul guvernului.
Pe scurt: există alternanță democratică la putere?
Reforma administrației publice: Statul funcționează sau se împiedică în propriile șireturi? Cu alte cuvinte: obții un act în trei zile sau în trei luni?
Economia de piață
Economia este una normală sau este capturată de câțiva privilegiați? Se analizează: concurența; mediul de afaceri; intervenția statului; stabilitatea financiară. Abia după ce răspunsurile la toate cele de mai sus sunt satisfăcătoare începe discuția despre agricultură, transporturi, energie, mediu și toate celelalte capitole.
De aceea primul cluster este cel mai greu și cel mai politic. Pentru țări precum Moldova, Ucraina, Albania sau Muntenegru, adevărata întrebare nu este dacă pot adopta regulile europene privind legumele crescute fără îngrășăminte interzise în Europa, ci dacă pot construi un stat în care legea să fie mai puternică decât relațiile personale și influența politică.
Asta este, în esență, primul cluster: nu economia, nu agricultura, nu autostrăzile, ci sănătatea democratică și administrativă a statului.
Exemplu de creativitate birocratică
Pentru a înțelege cum funcționează birocrația UE în negocierile reale, un exemplu va fi suficient: în 2006, România își încheiase aproape toate negocierile cu UE și avea nevoie de o simplă frază, într-un text oficial, care să spună că România are o „economie de piață funcțională”, așa cum am spus anterior că o cere primul “cluster”.
România nu avea însă în acel moment o„“economie de piață”, cu atât mai puțin o „economie de piață funcțională”. Ambasadorul la UE de atunci al României, Lazăr Comănescu, a reușit însă să facă să fire acceptată în textul final expresia: „România poate să fie considerată că ar avea o economie de piață funcțională”.
Expresia „poate să fie considerată că” a satisfăcut pe toată lumea. Cei care considerau (pe bună dreptate) că România nu are o economie de piață au arătat că ea doar „poate fi considerată că”… Ceilalți au pretins că de fapt are, pentru că textul așa spunea.
Cam acesta este nivelul lexical la care se situează uneori poziționarea strategică în negocierile cu UE.
Republica Moldova are de-acum în față un întreg câmp al creativității lexicale.
