Debara, transformată în depozit de arme: Inculpatul riscă 17 ani de închisoare

A transformat o debara dintr-un bloc locativ din sectorul Ciocana al capitalei într-un depozit clandestin de arme de război și muniții. Un bărbat de 42 de ani va compărea în fața instanței și riscă 17 ani de închisoare.
Potrivit autorităților, învinuitul, împreună cu alte persoane aflate în curs de identificare, ar fi organizat și realizat în mod repetat introducerea ilegală pe teritoriul Republicii Moldova a unui întreg arsenal de război.
Armamentul ar fi fost introdus atât prin punctele de trecere a frontierei, cât și prin alte locuri decât cele destinate controlului vamal. Ulterior, armele și munițiile erau depozitate în debaraua unui bloc locativ din Chișinău.
În cadrul perchezițiilor desfășurate în luna decembrie a anului 2025, oamenii legii au depistat și ridicat zeci de arme și mii de muniții, inclusiv arme de război, dispozitive explozive militare, cartușe și proiectile pentru arme pneumatice.
Au fost identificate și grenade reactive antitanc, două focoase pentru grenade de mână, precum și numeroase componente și accesorii tactice pentru arme de foc.
Potrivit expertizelor balistice, majoritatea armelor și munițiilor erau funcționale, iar o parte prezentau modificări artizanale, inclusiv retezarea țevilor, înlăturarea numerelor de identificare și adaptări pentru amortizoare de sunet.
Experții au stabilit că armamentul și munițiile proveneau din mai multe state.
Bărbatul nu și-a recunoscut vina și se află în arest preventiv. Anterior, acesta a fost condamnat pentru huliganism.
CITIȚI ȘI: