NATO mizează pe reziliența R. Moldova în fața amenințărilor hibride. Kevin Hamilton: „Neutralitatea nu exclude un parteneriat”

În pofida statutului de neutralitate al Republicii Moldova, Alianța Nord-Atlantică (NATO) consideră că acesta nu reprezintă un obstacol pentru cooperarea în domenii precum securitatea cibernetică, combaterea dezinformării, consolidarea instituțiilor democratice și modernizarea forțelor armate. Declarații în acest sens au fost făcute de asistentul secretarului general al NATO, Kevin Hamilton, în exclusivitate pentru Moldova 1.
Oficialul NATO a subliniat că relația dintre Alianță și Republica Moldova are „o istorie de peste trei decenii” și se bazează pe respectarea statutului de neutralitate al țării.
„Am respectat întotdeauna și continuăm să respectăm statutul de neutralitate al Republicii Moldova. Neutralitatea nu exclude un parteneriat. NATO are parteneriate de lungă durată și cu alte țări neutre, precum Elveția, Irlanda și Austria. Prin urmare, neutralitatea nu împiedică existența unei relații solide și reciproc avantajoase între NATO și Republica Moldova. Este bine cunoscut faptul că Republica Moldova s-a aflat în prima linie a unor influențe nocive și a unor activități hibride îndreptate împotriva țării. Acestea au pus la încercare reziliența Republicii Moldova”, a declarat Kevin Hamilton în emisiunea ÎN CONTEXT de la Moldova 1.
Sprijinul NATO: reziliența democratică și securitatea cibernetică
Potrivit oficialului, sprijinul oferit de Alianță se concentrează pe creșterea capacității Republicii Moldova de a face față atacurilor hibride și amenințărilor cibernetice, consolidarea instituțională și în profesionalizarea și modernizarea armatei ca „să devină mai modernă și mai interoperabilă”.
„De-a lungul anilor, programele NATO de consolidare a capacităților în R. Moldova s-au concentrat asupra creșterii rezilienței țării în acest domeniu. Este vorba despre reziliența democratică și despre capacitatea de a rezista atacurilor cibernetice, dezinformării și provocărilor hibride. Acesta a fost principalul obiectiv al eforturilor noastre de consolidare a capacităților”, a precizat Hamilton.
Contribuția militarilor moldoveni în Kosovo
Deși este un stat neutru, Republica Moldova contribuie de mai bine de un deceniu la operațiunile internaționale de menținere a păcii.
„În același timp, Republica Moldova contribuie la securitatea euroatlantică și în afara regiunii sale imediate. Cred că se împlinesc deja 12 ani de când militarii moldoveni contribuie la misiunea NATO de menținere a păcii KFOR din Kosovo. În toți acești ani, Forțele Armate ale Republicii Moldova, chiar dacă reprezintă o armată mică a unei țări mici, contribuie la securitatea din afara regiunii sale imediate. Iar NATO apreciază foarte mult acest lucru”, a afirmat Kevin Hamilton.
Dronele care ajung în spațiul aerian al NATO, consecința războiului rus
Despre riscurile generate de conflictul de la granițele Alianței, asistentul secretarului general al NATO a avertizat că incidentele devin tot mai periculoase, iar responsabilitatea îi aparține Rusiei pentru modul în care desfășoară războiul împotriva Ucrainei.
„Această invazie a fost desfășurată într-un mod extrem de imprudent. Acest lucru provoacă tot felul de incidente, precum: incidente cu drone pe teritoriul și în spațiul aerian al NATO, dar și în Republica Moldova. Ceea ce ne îngrijorează este că, în incidentul de la Galați, în România, au fost rănite persoane pentru prima dată. (...) De aceea tratăm incidentul cu maximă seriozitate. Indiferent de mecanismele sau tehnologia care au făcut ca aceste drone să ajungă în spațiul aerian al NATO ori al Republicii Moldova, sursa problemei este războiul Rusiei împotriva Ucrainei. Și modul imprudent în care Rusia poartă acest război”, a precizat Kevin Hamilton.
NATO învață din experiența armatei ucrainene
Oficialul Alianței a recunoscut că războiul din Ucraina a schimbat profund modul în care sunt analizate conflictele moderne și că experiența armatei ucrainene reprezintă o sursă importantă de lecții pentru NATO de rezistență și adaptabilitate pe câmpul de luptă.
„Poporul ucrainean și armata ucraineană rezistă cu mult curaj acestei invazii rusești de aproape cinci ani. În fiecare zi, NATO se consultă cu ucrainenii și îi sprijină în timp ce opun rezistență. Dar aveți dreptate când spuneți că, pe parcursul acestui conflict, ucrainenii au demonstrat că sunt căliți în luptă și foarte rezistenți. De aceea, noi, cei din NATO, vom învăța în următoarele decenii din experiența ucraineană de respingere a acestei invazii. Este o experiență din care sperăm să învățăm în timp ce îi sprijinim pe ucraineni. Într-un anumit sens, și ei ne sprijină pe noi. Lupta lor este și lupta noastră. Ei apără spațiul euroatlantic în fața acestei agresiuni”, a spus Kevin Hamilton.

„Putin își sacrifică propriul popor”
Cu referire la evoluțiile de pe front, reprezentantul NATO a apreciat că Rusia suportă costuri umane și economice uriașe pentru câștiguri militare limitate.
„Rușii au obținut foarte puțin în acest război. Au câștigat foarte puțin teritoriu. Poporul rus și armata rusă plătesc un preț uriaș pentru acest război. Estimăm că, în fiecare lună, Rusia înregistrează aproximativ 30.000 de pierderi, morți și răniți grav. Putin își sacrifică propriul popor, propria economie și bunăstarea țării pentru câștiguri foarte mici, practic pentru niciun câștig real. Dincolo de faptul că ucrainenii își apără teritoriul și că acesta este un război nedrept, este și un război tragic. Ucrainenii au suferit, desigur. Ei sunt victimele acestui război și au avut enorm de suferit. Dar este o tragedie și pentru partea rusă, pentru că Rusia sacrifică atât de mulți tineri”, a declarat Kevin Hamilton.
Loviturile în interiorul Rusiei sporesc presiunea
Oficialul NATO consideră că atacurile asupra infrastructurii logistice și militare ruse încep să schimbe percepția populației din Federația Rusă asupra războiului.
„Este clar că cetățeanul rus obișnuit începe acum să vadă efectele negative ale acestui război. Nu mai este un război care se desfășoară departe de orașe precum Moscova și Sankt Petersburg. Ucrainenii obțin rezultate prin lovituri precise, la mare distanță, asupra infrastructurii de război a Rusiei. Și am văzut dovezi clare că acest lucru provoacă o îngrijorare serioasă în rândul populației ruse”, a afirmat Kevin Hamilton.
NATO mizează pe Europa în sprijinul pentru Ucraina
În perspectiva summitului NATO de la Ankara, reprezentantul Alianței a respins speculațiile privind o diminuare a angajamentului american față de securitatea europeană.
„NATO este și va continua să fie o alianță euroatlantică. Este, așadar, atât europeană, cât și transatlantică. Considerăm că angajamentul Statelor Unite față de NATO este absolut clar. (...) Cred că, la summitul NATO de la Ankara, care va avea loc peste doar câteva săptămâni, acesta va fi principalul mesaj. Nu doar că americanii au insistat asupra acestei redistribuiri a responsabilităților, dar aliații europeni și Canada au înțeles foarte clar mesajul. Cred că, în urma summitului, vom vedea o Europă mai puternică, în cadrul unui NATO mai puternic”, a declarat Kevin Hamilton.
Cu referire la agenda summitului, oficialul NATO a precizat că accentul va fi pus pe evaluarea progreselor făcute în domeniul cheltuielilor de apărare și al sprijinului pentru Ucraina.
„În urmă cu un an, la summitul de la Haga, au fost asumate angajamente privind creșterea cheltuielilor spre 5% din PIB pentru fiecare aliat. A existat și un angajament privind dezvoltarea bazei industriale de apărare, precum și un angajament față de Ucraina. La Ankara va trebui să fie demonstrată respectarea acestor angajamente și progresul făcut în ultimul an. Veți vedea dovezi că aliații cheltuiesc mai mult. Veți vedea că aceste investiții sunt transformate în capabilități noi, inclusiv în noi capabilități de luptă. Și cred că vom vedea o dublare a eforturilor sau o reafirmare a sprijinului întregii Alianțe pentru efortul Ucrainei”, a conchis Kevin Hamilton.