Social

Peste 400.000 de moldoveni au trecut la noua carte de identitate. ASP încurajează și diaspora să o solicite

Agenția Servicii Publice (ASP) a eliberat până în prezent 400.000 de cărți de identitate de tip nou, la puțin peste un an de la lansarea documentului. Reprezentanții instituției susțin că noua carte de identitate oferă un nivel sporit de securitate, facilitează accesul la serviciile publice digitale și aliniază Republica Moldova la standardele Uniunii Europene.

Directorul ASP, Mircea Eșanu, a declarat, într-un reportaj în cadrul emisiunii „Bună dimineața” de la Moldova 1, că interesul pentru noul document este în continuă creștere, în special în rândul tinerilor.

„Ne bucură faptul că oferim gratuit cărțile de identitate împreună cu semnătura electronică și cititorul de card. Aproximativ 90% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani solicită și semnătura electronică. În această perioadă, când mulți membri ai diasporei revin acasă, îi încurajăm să profite de această oportunitate. Procedura este rapidă și poate fi finalizată în 15–20 de minute”, a declarat Mircea Eșanu.

Pe lângă rolul de document de identitate, noua carte permite utilizarea semnăturii electronice, care oferă acces la sute de servicii publice online. Cererea pentru activarea semnăturii electronice poate fi depusă în cadrul aceleiași vizite la ASP.

Potrivit directorului instituției, la nivel guvernamental sunt disponibile aproximativ 400 de servicii electronice, iar ASP oferă aproape 100 de servicii care pot fi solicitate integral online, unele dintre acestea fiind livrate inclusiv la domiciliu.

„Dincolo de faptul că este un document care respectă cele mai înalte standarde de securitate, cartea de identitate ne ajută să ne aliniem la standardele europene. Practic, prin introducerea acestui document, Republica Moldova este aproape în totalitate aliniată cerințelor Uniunii Europene în acest domeniu. Singurul element care urmează să fie implementat este includerea pe document a steagului Uniunii Europene”, a precizat Mircea Eșanu.

Noua carte de identitate este valabilă timp de zece ani și respectă standardele europene de securitate. Reprezentanții ASP subliniază că persoanele care dețin buletine de identitate valabile nu sunt obligate să le înlocuiască înainte de expirarea acestora.

Autor: Elena Bacaliu-Moscalu

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult