Sport

Selecționerul Coreii de Sud a demisionat din funcție

Selecționerul Coreei de Sud, Hong Myung-bo a demisionat din funcție, după eliminarea echipei sale odată cu încheierea fazei grupelor Cupei Mondiale de fotbal. La al doilea său mandat la cârma naționalei sud-coreene, Hong a înregistrat o nouă eliminare prematură, la fel cum se întâmplase și la Cupa Mondială din 2014. După victoria promițătoare la debut, 2:1 cu Cehia, „războinicii Taeguk” s-au înclinat în următoarele două meciuri, 0:1 cu Mexic și 0:1 cu Africa de Sud, cele 3 puncte fiind insuficiente pentru a se clasa între cele mai bune 8 echipe de pe locul al treilea, care au obținut calificarea în șaisprezecimile de finală.

„Aș dori să îmi cer scuze suporterilor care iubesc fotbalul sud-coreean și susțin echipa națională. Nu am avut rezultatele pe care suporterii noștri le așteptau și responsabilitatea este în întregime a mea”, a declarat Hong Myung-bo.

Fost căpitan al echipei naționale, Hong Myung-bo este considerat unul dintre cei mai buni fotbaliști sud-coreeni din toate timpurile.

La Cupa Mondială din 2002, găzduită de Coreea de Sud și Japonia, Hong a cucerit „Balonul de Bronz”, care a recompensat al treilea cel mai bun jucător al turneului final pe care asiaticii l-au încheiat pe locul 4.

Alexandru Rusu

Alexandru Rusu

Autor

Citește mai mult