Trei moldoveni riscă ani grei de pușcărie după ce au cerut 4.500 de euro pentru a trece ilegal peste Prut cetățeni din Tadjikistan

Trei membri ai unui grup criminal organizat au ajuns pe banca acuzaților, fiind învinuiți de organizarea migrației ilegale a cetățenilor străini spre Uniunea Europeană. Aceștia le-au promis unor cetățeni din Tadjikistan că îi vor trece granița în schimbul sumei de 4.500 de euro. Planul a eșuat după ce unul dintre cei trei migranți a fost prins de autoritățile române imediat ce a trecut înot râul Prut.
Potrivit Procuraturii Bălți, Oficiul Fălești, cei trei bărbați cu vârste cuprinse între 30 și 39 de ani și-au pus în aplicare „afacerea” în perioada ianuarie - februarie curent.
Unul dintre învinuiți se ocupa de identificarea migranților, negocierea prețului, organizarea transportului pe ruta Chișinău - Bălți și coordonarea trecerii ilegale. Al doilea membru stabilea condițiile logistice, colecta avansurile financiare și asigura legătura dintre clienți și restul grupării, iar al treilea prelua migranții în municipiul Bălți, le asigura cazarea, le gestiona documentele și, ulterior, îi ghida către zona de frontieră.
Pentru serviciile lor, traficanții au stabilit un tarif de 1.500 de euro pentru fiecare persoană. Din suma totală de 4.500 de euro, aceștia au reușit să încaseze un avans inițial de 1.500 de euro, urmat de alte tranșe destinate cheltuielilor de transport, respectiv 900 de euro, 100 de dolari și 30.000 de lei.
Schema a fost dată peste cap pe 14 februarie, când unul dintre migranții din Tadjikistan a fost condus la frontieră și a traversat ilegal granița în România după ce a trecut înot râul Prut. Acesta a fost depistat imediat și reținut de autoritățile române, fiind ulterior returnat în Republica Moldova.
Procurorii au anunțat că doi dintre învinuiți și-au recunoscut integral vina, în timp ce al treilea a recunoscut-o doar parțial.
Dacă instanța de judecată îi va găsi vinovați pentru organizarea migrației ilegale, fiecare dintre cei trei bărbați riscă până la 12 ani de închisoare, amenzi de până la 400.000 de lei și privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții pe o perioadă de până la cinci ani.
Acuzatorii de stat precizează că investigațiile continuă într-o procedură separată și în privința altor membri ai grupului criminal.
CITIȚI ȘI:
- Schemă de 21 de milioane de lei, dejucată de SIS: Componente pentru avioane militare rusești, exportate din R. Moldova
- Dosarul „Car Vertical” | Șase persoane noi reținute pentru încălcarea vieții private, pornografie infantilă și spălare de bani
- Cetățean rus, suspectat de activități împotriva securității R. Moldova, reținut la frontieră
- Avocat cercetat pentru trafic de influență: Ar fi cerut 10.000 de euro pentru a facilita eliberarea unui deținut