Pericol pe drumurile naționale din cauza arșiței. Asfaltul și dalele din beton se pot deforma din cauza caniculei

Canicula pune la încercare infrastructura rutieră din Republica Moldova. Din cauza arșiței, pe drumurile naționale există un risc major de deformare a carosabilului prin ridicarea dalelor de ciment. Reprezentanții Administrației Naționale a Drumurilor (AND) le recomandă șoferilor prudență maximă, avertizând că acest fenomen generează situații de risc crescut pentru călători.
Potrivit AND, pentru prevenirea incidentelor și asigurarea unui trafic rutier în condiții de siguranță, au fost intensificate activitățile de patrulare și monitorizare a drumurilor naționale, în special în sectoarele vulnerabile.
Totodată, echipele de intervenție acționează pentru semnalizarea corespunzătoare a zonelor afectate și remedierea deteriorărilor constatate.
Călătorii sunt îndemnați să manifeste prudență sporită, să adapteze viteza de deplasare la condițiile de drum și să respecte cu strictețe semnalizarea rutieră temporară instituită pe sectoarele afectate.
Pentru semnalarea situațiilor de urgență sau solicitarea intervențiilor în cazul apariției ridicărilor de dale ori a altor deteriorări cauzate de temperaturile ridicate, cetățenii pot contacta Serviciul Operativ al AND la numerele: (+373) 78 337 744, (+373) 60 477 117.
Amintim că Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu a anunțat un val de căldură extremă în următoarele zile, pe teritoriul R. Moldova. Meteorologii au emis pentru ziua de marți, 30 iunie, Cod galben de caniculă pentru câteva raioane din nordul R. Moldova, portocaliu pentru cea mai mare parte a țării și roșu pentru sudul republicii.
Canicula va continua și miercuri, 1 iulie, când întreaga țară se va afla sub Cod galben.
CITIȚI ȘI: