Social

Conducerea țării a transmis mesaje de felicitare cu prilejul Sfintelor Sărbători de Paști

Șefa statului, Maia Sandu, a transmis un mesaj de felicitare cu prilejul sărbătorilor pascale. Într-un mesaj video, publicat în mediul online, președinta a dorit tuturor să întâmpine această sărbătoare cu credință.

„Înaintașii noștri au ținut vii tradițiile neamului nostru ca pe o legătură trainică între oamenii acestui pământ. Acum e rândul nostru să ducem mai departe moștenirea ce ne leagă. Aceasta este puterea noastră - lucrurile care ne unesc și ne fac mai buni unii cu alții. Hristos a înviat!”, a spus Maia Sandu.

Urări de bine cu prilejul Învierii Domnului a transmis și premierul Dorin Recean.

„Cu mesaje de felicitare Sărbătorile Pascale să vă găsească alături de toți cei dragi, în pace și fericire! Să avem cu toții un Paște binecuvântat și liniștit! Hristos a Înviat!”, a scris prim-ministrul pe rețelele de socializare.

Președintele Parlamentului le-a urat cetățenilor să primească Lumina Învierii și Sfintele Paști cu sufletele pline de iubire, speranță și credință.

Viorica Rusica

Viorica Rusica

Autor

Citește mai mult