Economic

Poșta Moldovei anunță noi reguli pentru trimiterile în UE: Taxă de 3 euro pentru coletele sub 150 de euro

Întreprinderea de stat Poșta Moldovei atenționează expeditorii că, începând cu 1 iulie, pentru anumite trimiteri poștale internaționale expediate din afara Uniunii Europene către consumatori din statele membre se aplică o taxă vamală simplificată de 3 euro.

Măsura vizează trimiterile expediate de persoane juridice către persoane fizice, care intră sub incidența noilor reguli vamale ale Uniunii Europene privind importul mărfurilor cu o valoare de până la 150 de euro. În plus, operatorii poștali sau vamali din statele membre ale UE pot percepe taxe suplimentare de procesare și TVA, în conformitate cu legislația națională.

Noile cerințe se aplică tuturor trimiterilor poștale internaționale cu conținut de marfă, în valoare de până la 150 de euro, destinate statelor membre ale Uniunii Europene și transportate prin rețeaua poștală, indiferent dacă este vorba despre pachete mici, colete poștale sau trimiteri prin serviciul expres EMS.

Potrivit Poștei Moldovei, taxa de 3 euro se aplică pentru fiecare categorie de produse înscrisă distinct în factura comercială sau în declarația vamală, în conformitate cu legislația europeană în vigoare. Astfel, dacă un colet conține produse încadrate în categorii tarifare diferite, taxa se aplică separat pentru fiecare dintre acestea.

Lista statelor membre ale Uniunii Europene și informațiile privind taxele aplicabile pentru trimiterile poștale internaționale pot fi consultate pe pagina oficială a Poștei Moldovei.

Noile proceduri vamale nu se aplică cadourilor expediate între persoane fizice, cu o valoare de până la 45 de euro, nici trimiterilor expediate de o persoană fizică către o altă persoană fizică. De asemenea, acestea nu vizează trimiterile cu o valoare mai mare de 150 de euro, care vor continua să fie procesate potrivit procedurilor vamale standard.

Modificările sunt parte a reformei sistemului vamal al Uniunii Europene și rezultă din amendarea Regulamentului delegat (UE) 2015/2446, adoptată de Comisia Europeană la 30 aprilie 2026, precum și din noul cadru legislativ privind eliminarea scutirii de taxe vamale pentru importurile cu valoare redusă.

Taxa de 3 euro reprezintă o măsură temporară, aplicabilă până la intrarea în funcțiune a noului sistem european de gestionare a datelor vamale, preconizată pentru anul 2028.

Potrivit Comisiei Europene și Consiliului UE, măsura urmărește să combată frauda vamală, să asigure condiții echitabile de concurență pentru comercianții europeni și să îmbunătățească protecția consumatorilor în contextul creșterii comerțului electronic transfrontalier.

CITIȚI ȘI:

Elena Munteanu

Elena Munteanu

Autor

Citește mai mult