Social

Tradiții și obiceiuri de Paște, respectate în nordul țării

De la slujba de Înviere, creștinii aduc acasă coșul pascal în au fost sfințite vinul, cozonacul, pască și ouăle roșii. Potrivit tradiției populare românești, în dimineața zilei de Paște, credincioșii se spală cu oua roșii, ouă albe dar și bănuți. Unele familii păstreză cu sfințenie acest vechi obicei pe care îl transmit și generației noi.

În satele din nordul țării, credincioșii respectă cu sfințenie tradiția pe care o păstrează de sute de ani. Primul lucru pe care îl fac în prima zi de Paște, se spălă pe față cu apă care a stat peste noapte un ou roșu, împreună cu o monedă.

Se crede că, astfel, vor fi tot anul sănătoși. Oul roșu reprezintă sănătatea și speranța. Lângă oul roșu se poate pune și unul alb, care înseamnă puritate, iar moneda aduce noroc.

„În fiecare an când venim de la biserică obișnuim să ne spălăm cu ouă roșii pe față deoarece aceasta ete o tradiție pe care am preluată de strămoșii noștri și dorim să o transmitem mai departe”;

„După tradiție, noi ne adunăm în jurul mesei, gustăm din bucatele sfințite și ne dorim un Paște Fericit și spunem totodată „Hristos a Înviat” iar celălalt răspunde „Adevărat a Înviat”.

„Ne-am întâlnit toți copiii și mâncăm sfințit și să sărbătorim frumos Paștele. Sunt tradiții preluate de la părinții mei. Mama mea întotdeauna se ducea la biserică și noi mergem să sfințim pasca, venim acasă și mâncăm sfințit”

În tradiția populară românească se crede că ouăle roșii de Paști vindecă boli și protejează animalele din gospodărie.​ De asemenea, în prima zi de Paști, se poartă haine noi ce simbolizează o nouă viață a lui Iisus Hristos.

Citește mai mult