Înțepăturile de albine sau viespi: Când sunt periculoase și cum trebuie tratate

Înțepăturile de albine sunt frecvente, în special în sezonul cald, când oamenii petrec mai mult timp în aer liber. Deși în majoritatea cazurilor acestea provoacă doar durere și disconfort temporar, uneori pot declanșa reacții alergice severe care necesită intervenție medicală de urgență. Cunoașterea simptomelor și a măsurilor de prim ajutor poate contribui la prevenirea complicațiilor, spun medicii.
Majoritatea înțepăturilor de albine sau viespi sunt neplăcute, dar nu periculoase. Totuși, dacă după o înțepătură apar dificultăți de respirație, umflarea feții sau a gâtului, amețeală ori pierderea stării de conștiință, este indicat să fie solicitată imediat asistența medicală de urgență.
„De exemplu, viespile atacă atunci când sunt amenințate. În cazul acesta ar trebui să ne îndepărtăm de ele și să nu le deranjăm. Ce ține de albină, la fel sunt anumite măsuri de protejare, de a evita să folosim anumite mirosuri, anumite săpunuri, de a nu purta haine colorate și atractive pentru albini, de a nu umbla desculță prin iarbă, de a sta departe de stupile albinelor”, a declarat medicul alergolog Olga Guștiuc, la emisiunea „Zi de Zi” de la Radio Moldova.
Înțepăturile de albine sunt, în cele mai multe cazuri, benigne și se tratează prin măsuri simple de prim ajutor. Totuși, o evaluare corectă și atunci când este indicat imunoterapia pot preveni reacții severe, afirmă alergologul.
Sunt și situațiile care amenință viața, cum sunt reacții de tip anafilactic sau șocul anafilactic, atenționează specialiștii.
„Primul lucru ce ar trebui făcut este, depinde de ce a fost mușcătura - de albină sau mușcătură de viespe, asta este bine de observat, însă pacienții adesea nu pot să știe ce i-a mușcat. Viespea nu lăsă ac, respectiv o viespe poate mușca mai multe persoane. În schimb, albina lasă ac și în cazul acesta este important să îndepărtăm acul, nu cu degetele, dar cu un card, prin mișcare ușoară, se spală locul cu apă și săpun, se plasează pe locul mușcăturii apă rece. Se poate de plasat un unguent dacă se dezvoltă anumite reacții sau pacientul își cunoaște istoricul, s-a întâlnit cu alte reacții după mușcături de viespe sau albină, el trebuie să ia din start și un antialergic”, a menționat medicul.
Persoanele care sunt alergice la înțepăturile de himenoptere trebuie să fie instruite, a adăugat Olga Guștiuc.
„Primul lucru este să suni la Serviciul de urgență 112. Este bine de avut un autoinjector cu adrenalină. În R. Moldova noi nu dispunem de așa autoinjectoare, dar este o regulă în alte țări, este salvatoare de viață. Cel mai important este să informăm persoana cu care suntem alături, un trecător sau să reușim să dăm un sunet la 112. E mai complicat pentru reacțiile în care se întâmplă prima dată și dezvolt reacții severe”, a mai spus medicul.
Pe lângă măsurile de prim-ajutor, pacientului îi poate fi recomandat un tratament antiinflamator și monitorizarea evoluției simptomelor. Umflătura de la înțepătură poate persista câteva zile, dar de obicei se retrage fără complicații.
CITIȚI ȘI: - Înțepăturile de viespi sau albine pot declanșa reacții alergice letale: recomandările medicului alergolog