Regional

Condiții moderne pentru elevii claselor primare de la Liceul „Mihai Eminescu” din Florești: „Este o școală modernă”

Ceea ce a început ca o simplă încercare de a construi o toaletă în interiorul școlii s-a transformat într-o renovare totală a instituției. Este vorba despre clădirea Liceului „Mihai Eminescu” din Florești, unde învață elevii de la ciclul primar.

Vechiul grup sanitar, aflat în curte, devenise de mult timp impracticabil și total neadaptat nevoilor elevilor. În 2022, conducerea liceului a bătut la mai multe uși pentru a obține finanțare, iar ajutorul a venit din partea Ambasadei Statelor Unite ale Americii (SUA) de la Chișinău.

Cu sprijinul american, proiectul a fost extins, fiind considerată necesară renovarea integrală a clădirii. Profesorii care au predat ani la rând în vechea clădire își amintesc cu strângere de inimă de condițiile precare de dinainte.

„Ceea ce se întâmplă astăzi în Instituția Publică Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” este exact vorba biblică: „Bate și ți se va deschide, cere și ți se va da”, a declarat Nina Babcinețchi, directoare adjunctă.

„Voi preda în condiții foarte bune deja, pentru că s-a făcut această renovare foarte frumoasă. Când îmi aduc aminte ce fel de becuri erau, ce fel de pod era, era ceva strașnic. Acum e foarte frumos și foarte bine”, a spus Iraida Gulii, învățătoare.

La inaugurare, curtea școlii a fost plină de copii și părinți entuziasmați de noul aspect al sălilor de clasă.

„Era cu foarte multe incomodități pe care copiii nu le pot suporta, dar acum este o școală frumoasă, modernă și sunt fericită că o să fiu în așa școală”.

„Era mai veche și părea prăfuită, mai mult ca pe timpuri, dar acum îmi place pentru că e renovată, e nouă, e albă”.

„Am văzut table noi, totul este renovat, am văzut tehnologii, calculatoare”.

„Este școală renovată frumos și beneficiile pentru copii sunt că nu doar vor avea studii de calitate, dar și un spațiu renovat, un spațiu unde se vor simți bine”.

„S-a schimbat absolut totul, începând cu condițiile din fiecare clasă, baia pentru copii care era o nevoie foarte mare”.

Lucrările au fost de amploare, din vechea structură fiind păstrați doar pereții de rezistență.

În blocul claselor primare de la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Florești activează șapte cadre didactice și 134 de elevi. Un proiect similar urmează să fie implementat și în blocul liceal, care va fi supus unei renovări complete.

„A început ca o solicitare de renovare a blocurilor sanitare și s-a transformat într-o renovare completă a întregii clădiri. Rezultatul arată fantastic, iar noi suntem bucuroși că am reușit să realizăm acest proiect și să sprijinim elevii”, a declarat Elizabeth Lawrence, șefă adjunctă interimară la Ambasada SUA în R. Moldova.

„S-a schimbat în proporție de 90 de procente, din motivul că au rămas doar pereții de bază, în rest totul a fost schimbat, începând de la acoperiș și terminând cu sălile. Prin acordurile de prietenie pe care le-am legat deja destul de strâns și fructuos, noi mai beneficiem și de ajutoare destul de substanțiale pentru a îmbunătăți procesul educativ”, a menționat Igor Chihai, directorul instituției.

Atmosfera de bucurie de la inaugurare a fost completată de un moment artistic deosebit, susținut de Orchestra Forțelor Navale ale SUA din Europa și Africa.

CITIȚI ȘI

Evelina Curca

Evelina Curca

Autor

Citește mai mult