Justiție

Pădurea „Doina”, ciopârțită pentru a face loc unui restaurant construit ilegal: Prejudiciu de milioane

Pagube de peste patru milioane de lei în pădurea „Doina” de la marginea Chișinăului, în urma unor activități ilegale. Terenurile luate în arendă de mai multe persoane fizice și juridice au fost distruse prin excavări, defrișări și construcții neautorizate, cazul fiind acum documentat de autorități.

Perchezițiile oamenilor legii au scos la iveală mai multe intervenții asupra pădurii, inclusiv lucrări de construcție și amenajare a unor edificii și rețele inginerești, precum și acțiuni care ar fi dus la degradarea suprafețelor afectate.

În total, ar fi fost afectate peste 8.800 de metri pătrați de teren forestier, iar prejudiciul estimat adus mediului depășește patru milioane de lei, au constatat, preventiv, autoritățile competente.

Oamenii legii menționează că, deși legislația silvică interzice edificarea construcțiilor capitale pe terenurile din fondul forestier, pe unul dintre terenurile investigate sunt deja înscrise în Registrul Bunurilor Imobile mai multe construcții care, potrivit caracteristicilor constatate, ar avea aspectul unor construcții capitale.

Acestea sunt înregistrate cu diverse destinații, inclusiv comerciale și de prestări servicii.

Totodată, este documentată construirea unei noi clădiri cu o suprafață de peste 850 de metri pătrați.

Potrivit actelor prezentate, lucrările ar fi fost autorizate drept construcția unei „terase de tip închis”, însă verificările efectuate în teren indică existența unei construcții de proporții, realizată din elemente de beton și alte structuri specifice construcțiilor capitale.

Legalitatea actelor permisive și natura reală a construcției urmează să fie stabilite în cadrul investigației penale.

„Organele competente, în special Inspectoratul pentru Protecția Mediului, urmează să precizeze cuantumul daunelor aduse mediului de către făptuitori, în vederea realizării măsurilor necesare pentru repararea acestora și restabilirea fondului forestier”, precizează Procuratura Generală.

CITIȚI ȘI:

Nicoleta Borodin

Nicoleta Borodin

Autor

Citește mai mult