Politic

Prima reacție a lui Vasile Tofan după ce a fost propus la funcția de premier: „Înțeleg gravitatea momentului”

Candidatul propus de Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) pentru funcția de prim-ministru, antreprenorul Vasile Tofan, spune că acceptă această responsabilitate într-un moment pe care îl consideră decisiv pentru Republica Moldova. Acesta afirmă că obiectivele sale sunt legate de integrarea europeană, reformarea instituțiilor statului și dezvoltarea economică, subliniind că țara nu trebuie să piardă „oportunitatea istorică” de a deveni stat membru al Uniunii Europene.

Vasile Tofan a venit cu prima reacție după ce PAS a anunțat că îl înaintează pentru funcția de prim-ministru. Într-o postare pe Facebook, acesta a declarat că a acceptat candidatura, menționând că vede în parcursul european al Republicii Moldova o șansă pentru transformarea țării.

„Republica Moldova a avut multe victorii remarcabile în ultimii ani, iar acum avem șansa istorică să devenim stat UE și să construim un viitor european și liber pentru țara noastră și pentru toți copiii noștri. Înțeleg și gravitatea momentului, dar și perspectiva reală de a duce Moldova unde trebuia să fie acum 20 de ani. Nu avem dreptul să ratăm această oportunitate istorică”, a declarat Tofan.

Candidatul PAS la funcția de premier a spus că își propune să utilizeze experiența acumulată în mediul de afaceri pentru a contribui la dezvoltarea țării și la realizarea obiectivelor asumate de autorități. Iar printre prioritățile indicate de acesta se numără semnarea Tratatului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

„Voi dedica toată energia, tot ce am învățat și cunosc pentru ca țara să reușească și să îndeplinim așteptările cetățenilor. Obiectivele mele sunt aliniate și cu prioritățile trasate de Președinta Maia Sandu, și cu discuțiile avute la fracțiune - semnarea Tratatului de aderare în 2028, curățarea, eficientizarea și întărirea instituțiilor și dezvoltare economică pentru a crește bunăstarea oamenilor”, a precizat el.

Vasile Tofan s-a declarat onorat să facă parte din echipa care și-a asumat integrarea europeană a Republicii Moldova și, totodată, a recunoscut că urmează o perioadă dificilă.

„Urmează multă muncă. Foarte multă muncă”, a subliniat candidatul propus.

Propunerea privind candidatura lui Vasile Tofan urmează să fie discutată în cadrul consultărilor dintre PAS și președinta Maia Sandu, programate pentru mâine, 11 iulie. Dacă șefa statului va accepta candidatura, acesta va avea la dispoziție 15 zile pentru elaborarea programului de guvernare și prezentarea listei viitorilor miniștri în Parlament.

PAS, formațiune care deține majoritatea parlamentară, a anunțat candidatura lui Tofan după demisia fostului premier Alexandru Munteanu. Liderul partidului, Igor Grosu, a declarat că formațiunea împărtășește cu Tofan aceeași viziune privind integrarea europeană, reformarea instituțiilor și accelerarea creșterii economice.

CITIȚI ȘI:

Ana Cebotari

Ana Cebotari

Autor

Citește mai mult