Pregătiri pentru reuniunea Comunității Politice Europene: Ce acțiuni sunt întreprinse de autoritățile municipale
Au început pregătirile pentru reuniunea Comunității Politice Europene, care va avea loc pe 1 iunie la Chișinău. Autoritățile municipale desfășoară o serie de acțiuni pentru organizarea acestui eveniment, la care urmează să se prezinte zeci de delegații din străinătate.
Astfel, în următoarele luni, zona de carosabil de la Porțile Orașului până la bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt va fi reabilitată integral, inclusiv bulevardul Dacia, viaductul și strada Ciuflea, iar șantierele se vor aduce în ordine.
„Ne străduim să aducem șantierele în ordine, sunt foarte multe activități. De la Porțile Orașului până la locațiile unde vor fi stabilite delegațiile, în special în centru, va fi reabilitat bulevardul Dacia”, a declarat primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban.
Potrivit autorităților locale, zona de carosabil de la Porțile Orașului până pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt va fi reabilitată integral. La fel, s-a solicitat renovarea căii de acces de la Aeroportul Internațional Chișinău.
„A fost modernizat iluminatul stradal, a fost și urmează modernizarea spațiului verde pe bulevardul Dacia, avem iluminat decorativ. Defrișarea arbuștilor și arborilor în vederea asigurării securității pe perimetrul de securitate al deplasării delegațiilor oficiale, de la Aeroport până la Porțile Orașului, inclusiv până la Sângera. Au fost făcute evaluările în acest sens și costurile sunt aproximativ 4 milioane de lei”, a menționat viceprimarul Ilie Ceban.
Republica Moldova va găzdui pe 1 iunie cea de-a doua reuniune a Comunității Politice Europene. La eveniment sunt așteptați 47 de președinți și șefi de Guvern, precum și conducătorii Uniunii Europene.
Oficialii vor pune în discuție eforturile comune pentru pace, în contextul războiului din Ucraina și al crizelor conexe, apărarea democrației, consolidarea securității energetice și reziliența statelor europene.