Economic

Podul peste râul Salcia Mare din raionul Cahul intră în reparație capitală: Investiție de peste 36.7 milioane de lei

Podul peste râul Salcia Mare, situat în apropierea localității Trifeștii Noi din raionul Cahul, pe drumul național R32 M3 – Vulcănești – Cahul – Taraclia, va intra în reparație capitală. Contractul de antrepriză a fost deja semnat, iar investiția depășește 36.7 milioane de lei.

Podul, construit în perioada anilor 1972-1973, se află într-o stare necorespunzătoare, motiv pentru care vor fi realizate lucrări complexe de reabilitare și înlocuire a elementelor structurale degradate, pentru restabilirea condițiilor de siguranță și a parametrilor tehnici.

Proiectul prevede demontarea căii podului și a suprastructurii existente, consolidarea pilelor, executarea unor rigle noi din beton armat, reparația și remontarea grinzilor, amenajarea elementelor de racordare și reabilitarea drumului de acces pe o lungime de aproape 83 de metri.

După finalizarea lucrărilor, podul va avea o lungime de 67.15 metri și o lățime de aproximativ 11.8 metri cu o parte carosabilă de nouă metri, patru deschideri și două trotuare laterale prevăzute cu parapete de siguranță.

Pentru menținerea circulației rutiere pe perioada șantierului, va fi construit un drum de ocolire provizoriu cu o lungime de 765.7 metri. De asemenea, pentru asigurarea scurgerii apelor râului Salcia Mare, va fi amenajat un podeț provizoriu din elemente prefabricate din beton armat.

Potrivit Administrației Naționale a Drumurilor, reparația capitală a podului va îmbunătăți condițiile de circulație pentru șoferi și pietoni, va spori siguranța rutieră și va contribui la modernizarea infrastructurii din regiune.

Valoarea contractului este de 36 de milioane 770 de mii de lei, bani alocați din Fondul Rutier, iar termenul de execuție a lucrărilor este de 15 luni.

CITIȚI ȘI:

Gabriela Melnic

Gabriela Melnic

Autor

Citește mai mult