Social

Polițistul de la Criuleni care s-ar fi împușcat cu arma din dotare, transferat de urgență la Chișinău

Imagine simbol
Sursa: Imagine simbol

Un polițist din raionul Criuleni a ajuns la spital, în dimineața zilei de 17 iulie, după ce s-ar fi împușcat accidental cu arma din dotare. Acesta s-a rănit la genunchi și a mers singur la Spitalul Raional Orhei să ceară ajutor. Ulterior, acesta a fost transportat la Institutul de Medicină Urgentă din Chișinău.

Informația a fost confirmată pentru Moldova 1 de către vicedirectorul Spitalului Raional Orhei, Pavel Cristalov.

„S-a prezentat de sine stătător pentru îngrijiri medicale. I-a fost acordat primul ajutor medical și s-a constatat că este o plagă a membrului inferior în urma unei arme de foc. Ulterior, pacientul a fost transferat la Institutul de Medicină Urgentă din Chișinău”, ne-a spus vicedirectorul Cristalov.

Aceeași sursă a adăugat că au fost sesizați imediat și oamenii legii pentru a documenta acest caz.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Orhei, polițistul care „a suferit o plagă prin împușcare în zona genunchiului stâng” se afla, în momentul incidentului, în concediu de odihnă.

Potrivit informațiilor preliminare, incidentul s-ar fi produs accidental, în urma descărcării armei de foc personale, deținute legal”, informează Inspectoratul de Poliție Orhei.

Cazul este documentat în continuare pentru stabilirea tuturor circumstanțelor acestui incident.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult