Economic

Organizație de creditare nebancară, amendată cu 250.000 de lei pentru că nu a restituit plățile încasate abuziv de la clienți

Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) a amendat Organizația de Creditare Nebancară (OCN) Mogo cu 250.000 de lei pentru neexecutarea, timp de un an, a unei decizii a autorității. Instituția de microfinanțare fusese obligată să restituie clienților săi toate plățile efectuate în baza unor clauze contractuale abuzive, identificate în contractele încheiate în perioada 29 mai 2022 – 11 martie 2025.

Sancțiunea aplicată pe 17 iulie se bazează pe faptul OCN Mogo nu a îndeplinit o prescripție aplicată de CNPF încă din 9 iunie 2025.

Creditorul a fost obligat să revizuiască contractele de credit pentru care au fost constatate încălcări ale legislației și să restituie consumatorilor toate plățile efectuate în temeiul acestora, inclusiv dobânzile, comisioanele, taxele, penalitățile, dobânzile de întârziere și orice alte plăți, cu excepția sumei inițial debursate”, arată CNPF într-un comunicat.

În acest context, autoritatea de supraveghere informează consumatorii care au încheiat contracte de credit cu instituția vizată începând cu data de 29 mai 2022 și ale căror credite erau încă active la 11 martie 2025 că se pot adresa creditorului pentru a solicita restituirea sumelor încasate cu încălcarea prevederilor legale.

Dacă dreptul acestora se confirmă, compania este obligată să returneze plățile respective.

CNPF precizează că restituirea banilor nu se va face automat pentru toate contractele din perioada respectivă. De această măsură vor beneficia doar clienții ale căror contracte conțin încălcări evidente ale legii.

Consumatorii care au probleme cu instituțiile de creditare sau consideră că le-au fost încălcate drepturile sunt îndemnați să depună o plângere la CNPF, instituția oficială responsabilă de protecția drepturilor pe piața serviciilor financiare.

CITIȚI ȘI:

Liubomir Guțu

Liubomir Guțu

Autor

Citește mai mult