Schemă de contrabandă cu alcool deconspirată la Hagimus: 21 de butoaie confiscate și cinci bărbați reținuți

Oamenii legii au capturat peste cinci tone de alcool etilic adus ilegal din regiunea transnistreană. Operațiunea a avut loc la marginea satului Hagimus, raionul Căușeni, unde au fost confiscate 21 de butoaie.
Angajații Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), împreună cu ofițerii Inspectoratului Național de Investigații (INI), au reținut cinci bărbați cu vârste cuprinse între 32 și 58 de ani.
Suspecții comercializau alcoolul direct la marginea localității Hagimus, raionul Căușeni.
Întreaga cantitate – 21 de butoaie a câte 250 de litri fiecare – a fost ridicată și urmează să fie supusă expertizelor de specialitate.
Totodată, oamenii legii au sechestrat trei mijloace de transport folosite la transportarea și distribuția mărfii.
În prezent, procurorii PCCOCS și polițiștii continuă investigațiile pentru a documenta întregul lanț infracțional de aprovizionare și comercializare a alcoolului etilic pe teritoriul țării.
CITIȚI ȘI: