Parlamentul a luat act de demisia lui Trubca în urma scandalului cu investițiile imobiliare. Grosu: „Ceea ce face diferența este că și-a asumat”

Parlamentul a luat act de demisia deputatului Alexandr Trubca, ales pe lista Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS). Hotărârea privind încetarea mandatului a fost aprobată joi, 23 iulie, cu votul a 58 de deputați. În locul acestuia, fotoliul de parlamentar ar urma să fie ocupat de Roman Roșca, actual secretar de stat în domeniul reintegrării și fost vicepremier.
Demisia lui Alexandr Trubca nu a trecut fără replici în plenul Parlamentului. Deputatul blocului „Alternativa” Ion Chicu i-a mulțumit ironic pentru activitatea din Legislativ și a făcut referire la proiectele imobiliare în care fostul deputat este implicat.
„Stimați colegi, ne părăsește un coleg. Cred că trebuie să-i mulțumim pentru activitate, că a fost activ, a venit cu proiecte. Dar în mod special transmitem mulțumiri din partea locuitorilor din Trușeni pentru investițiile făcute, frumoase. Îi dorim succes în continuare, poate va putea face business și în statut de om simplu, nu deputat. Ne amintim cum a venit în Parlament, vedem cum pleacă, îndemnăm tinerii să facă altfel decât cum a făcut respectivul”, a declarat Chicu.
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a menționat că Alexandr Trubca va purta responsabilitatea „pentru ceea ce a făcut”, dar a salutat asumarea făcută de către acesta și renunțarea la mandatul de parlamentar. Șeful legislativului a îndemnat deputații să manifeste respect față de colegi, menționând că fiecare persoană trebuie să își asume deciziile luate și să corecteze eventualele greșeli.
„Ceea ce a făcut domnul deputat, el va suporta responsabilitatea personal, public, dar ceea ce face diferența dintre domnul deputat și alți domni deputați este că omul și-a asumat o decizie. Curajoasă. Și asta e de apreciat. Spre deosebire de alții care au comis fapte, decizii și nu și le-au asumat. Deci, haideți să ne purtăm respectuos față de colegi. Repet, cu toate bunele și mai puțin bunele pe care le-am comis”, a spus Grosu.
Demisia lui Alexandr Trubca vine după apariția unor informații despre proiectele sale imobiliare în timpul în care își exercita mandatul de deputat. Potrivit unei investigații TV8, compania fondată de acesta, QNA Consulting, deține o cotă de 25% într-un proiect rezidențial din comuna Trușeni, unde urmează să primească mai multe apartamente, locuri de parcare și debarale. Firma urmează să primească 16 apartamente cu peste o mie de metri pătrați, precum și locuri de parcare și debarale. Potrivit estimărilor, valorificarea acestor bunuri ar putea aduce fostului deputat venituri de peste un milion de euro.
Totodată, pentru dezvoltarea proiectului, Trubca a obținut actele permisive care au fost aprobate într-un termen scurt de autoritățile locale. Cererea pentru Planul Urbanistic de Detaliu a fost depusă la sfârșitul lunii ianuarie 2025, iar aprobarea a fost obținută la următoarea ședință a Consiliului Local. Ulterior, comasarea terenurilor și autorizația de construcție au fost eliberate în decurs de trei zile. În proiectul imobiliar din Trușeni mai sunt implicați fostul deputat PAS Viorel Barda și omul de afaceri Mihai Pop, care a făcut donații pentru formațiune în campania electorală.
Totodată, potrivit sursei citate, Trubca și-a rezervat un apartament într-un complex rezidențial din Sibiu, România, de aproximativ 140.000 de euro. Trubca a precizat că beneficiază de condiții speciale în platforma imobiliară, care i-au fost asigurate tot de prieteni. Din acest motiv, nu a plătit în tranșe apartamentul din Sibiu. De asemenea, acesta a susținut că investiția o va declara după finalizarea tranzacției.
Amintim că, pe 8 iulie, cu aproape două săptămâni înainte de publicarea investigației, Alexandr Trubca a organizat o conferință de presă în cadrul căreia a oferit detalii despre proiectul său imobiliar. Acesta a prezentat mai multe documente privind tranzacția și a subliniat că activitatea economică nu contravine funcției de demnitate publică. Trubca a precizat că, în gestionarea proiectului imobiliar, a respectat cadrul legal și a ținut cont de criterii etice stricte.
Totodată, deputatul a anunțat că a depus, pe 7 iulie, o solicitare la Autoritatea Națională de Integritate (ANI) pentru verificarea eventualelor conflicte de interese legate de calitatea sa de fondator al companiei QNA-Consulting.
Ulterior, pe 10 iulie, Alexandr Trubca și-a anunțat demisia din Parlament. Acesta a declarat că „nu poate acționa altfel”, deoarece activitățile sale economice au afectat imaginea și credibilitatea întregii echipe. Trubca a precizat că va rămâne membru al Partidului Acțiune și Solidaritate și își va continua activitatea în cadrul formațiunii.
CITIȚI ȘI: