Politic

„Secretele” noului ministru al Culturii, comentate de analiști: „Când ocupi un post înalt în stat, ești obligat să ai CV-ul curat”

După demisia ministrului Agriculturii și Industriei Alimentare, Radu Musteața, la două zile după învestirea Guvernului Tofan, încă un fotoliu de ministru începe să se clatine. Noul șef de la Cultură, Dan Suruceanu, este acuzat că ar fi făcut afaceri cu oameni condamnați pentru corupție și ar fi încasat plăți nemeritate de la „Arena Chișinău”, unde a activat anterior.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, liderul partidului aflat la guvernare, anunță că va solicita explicații, iar analistul Anatol Țăranu subliniază că funcțiile înalte din stat impun standarde morale mult mai severe decât simpla respectare a legii.

„O demnitate publică înaltă presupune și niște rigori care ar putea fi ignorate în cazul unui cetățean. Dacă pretinzi să ocupi o înaltă demnitate, un înalt post de stat, ești obligat să ai CV-ul curat și să nu existe bănuieli rezonabile că ai fost implicat în niște acțiuni care ar putea să prejudicieze statutul moral al demnității pe care o ocupi”, a comentat Țăranu, la emisiunea „Zi de Zi” de la Radio Moldova.

În opinia sa, evoluția cazului ministrului Culturii trebuie urmărită, însă precedentul creat prin demisia ministrului Agriculturii va influența și modul în care vor fi tratate situații similare pe viitor.

Țăranu consideră că reacția premierului Vasile Tofan în cazul lui Radu Musteața îi consolidează credibilitatea politică. Potrivit acestuia, șeful Executivului și-a respectat angajamentul de a aplica standarde stricte de integritate în echipa guvernamentală.

„Cred că acest caz îi face o reputație bună primului ministru Tofan, care a promis, chiar din momentul în care a apărut această informație despre ministrul Musteața, că el va fi foarte intransigent în acest caz. Vedem că domnul Tofan s-a ținut de cuvânt și acesta e un plus pe care primul ministru îl primește chiar de la începutul carierei sale politice”, a afirmat analistul.

Asemenea exemple ar indica faptul că standardele morale devin tot mai importante în viața publică din Republica Moldova, adaugă el.

„Contează în Republica Moldova adevărul, contează condiția morală a oamenilor care ocupă înalte demnități de stat și aceasta este foarte important. Acum câțiva ani, o asemenea opinie ar fi fost aproape imposibilă. Astăzi, acest lucru se întâmplă. Deci, orice personaj, orice cetățean în Republica Moldova care ar ocupa o funcție de stat trebuie să înțeleagă că adevărul și atitudinea față de opinia publică, în baza adevărului, este obligatorie”, a subliniat Anatol Țăranu.

Afacerile lui Suruceanu

Ministrul Culturii, Dan Suruceanu, este asociat de aproximativ 20 de ani într-o companie din domeniul ecvestru - Ecvetimpex SRL - cu Nicolae Gangal, fost director al Centrului Republican de Diagnostică Veterinară, condamnat pentru corupție în 2018 la cinci ani de închisoare cu suspendare.

„Mai exact, ar fi măsluit documentația la o licitație de achiziție a vaccinului antirabic, favorizând o firmă. Prejudiciul: 1 milion 465 mii 200 lei din bugetul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor. Banii pentru această licitație proveneau dintr-un program de stat cofinanțat de Uniunea Europeană pentru eradicarea rabiei la vulpi în Republica Moldova”, scrie Europa Liberă.

Ministrul Culturii a declarat că nu știa despre condamnarea lui Gangal și a precizat că firma ar fi avut o singură activitate importantă – livrarea unor cai pentru poliție.

Investigația mai menționează și relația de prietenie dintre Dan Suruceanu și omul de afaceri Vladislav Boghii, care a garantat un credit de 25 de milioane de lei acordat de Banca de Economii (BEM). Ulterior, creditul a ajuns parte dintr-un portofoliu de datorii de aproximativ 751 de milioane de lei, cesionat de BEM către compania Roseau Alliance LLP, controlată de Ilan Șor și implicată într-o schemă de tip „carusel” cu credite neperformante. Suruceanu a spus că nu cunoaște detalii nici despre acest caz.

„Noi (Suruceanu și Boghii - n.r.) suntem prieteni de la As Petrol. Sincer, nu cunosc (despre cazul creditului de la BEM - n.r.) și nu știu de ce eu ar trebui să-i divulg niște secrete lui și el mie”, a comentat ministrul Suruceanu.

De asemenea, Europa Liberă mai scrie că, în perioada în care a activat la „Arena Chișinău”, Suruceanu ar fi încasat peste 141 de mii de lei peste plafonul legal, potrivit unui audit al Curții de Conturi. Ministrul a respins acuzațiile și a explicat că veniturile suplimentare ar fi fost legate de munca prestată inclusiv în zilele de weekend.

„Faptul că a activat în mai multe companii este bine. O să cerem mai multe detalii de la domnul ministru, pentru că chiar azi-dimineață am citit și eu această informație”, a declarat Igor Grosu, înaintea ședinței din 24 iulie a Parlamentului.


Dan Suruceanu a fost numit ministru al Culturii în Guvernul condus de Vasile Tofan, învestit pe 22 iulie. Premierul a declarat anterior că îl consideră potrivit pentru această funcție datorită experienței sale de management acumulate în mai multe domenii.

CITIȚI ȘI:

Ana Cebotari

Ana Cebotari

Autor

Citește mai mult