Social

STUDIU | Salmonella, Staphylococcus și E. coli: Bacteriile care trăiesc în buretele din bucătărie chiar dacă pare curat

Bureții din bucătărie pot conține microorganisme periculoase fără a prezenta semne vizibile de contaminare, arată un studiu realizat recent de Institutul Federal German pentru Evaluarea Riscurilor.

Cercetările au evidențiat prezența microorganismelor periculoase, inclusiv bacterii precum Salmonella, Escherichia coli și Staphylococcus aureus.

Autorii au arătat că inclusiv bureții intens contaminați pot părea curați și pot fi lipsiți de miros.

Toate acestea se datorează structurii poroase a bureților care, împreună cu umezeala și resturile alimentare reținute, devine un mediu favorabil dezvoltării și multiplicării rapide a bacteriilor, atenționează Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA).

Potrivit studiului, microorganismele patogene se pot înmulți în doar câteva zile și pot supraviețui chiar și după uscarea buretelui.

În timpul utilizării, acestea pot fi transferate cu ușurință pe blaturi, ustensile sau alimente, favorizând contaminarea încrucișată.

Recomandări pentru reducerea riscului de contaminare a alimentelor:

Autorii studiului mai recomandă înlocuirea bureților cu perii pentru vase sau cu lavete din microfibră, deoarece acestea se usucă mai repede, rețin mai puține bacterii și pot fi igienizate eficient prin spălare la temperaturi de minimum 60°C, în mașina de spălat vase sau în mașina de spălat rufe.


Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, aproximativ 600 de milioane de persoane se îmbolnăvesc anual din cauza bolilor de origine alimentară.

Deși numeroase cazuri sunt asociate unităților de alimentație publică, o parte importantă a acestora își are originea în gospodării, ca urmare a manipulării necorespunzătoare a alimentelor și a unei igiene insuficiente în bucătărie.

CITIȚI ȘI:

Liubomir Guțu

Liubomir Guțu

Autor

Citește mai mult