Alexandr Stoianoglo, pus sub acuzare într-un nou dosar penal
Procurorul general suspendat Alexandr Stoianoglo are statut de învinuit într-un nou dosar penal. Procurorii anticorupție l-au pus, miercuri, sub acuzare pentru îmbogățire ilicită, într-un dosar intentat în anul trecut, în care avea statut de bănuit. Informația a fost confirmată de către avocații lui Alexandr Stoianoglo.

Acuzațiile aduse fac referire inclusiv la procurarea unui apartament care a fost înregistrat pe numele uneia dintre fiicele procurorului general suspendat. Stoianoglo spune că, în momentul cumpărării imobilului, nu deținea nicio funcție publică și, din acest motiv, nu poate fi subiectul unei cauze penale.
În vizorul procurorilor anticorupție au nimerit veniturile familiei Stoianoglo acumulate în 2014, perioadă în care Alexandr Stoianoglo deținea funcția de deputat. Potrivit anchetatorilor, nivelul veniturilor reale a depășit cu aproape 70 de mii de lei valoarea veniturilor declarate la fisc. Motiv pentru intentarea dosarului a servit și procurarea unui automobil în valoare de 340 de mii de lei.