Paradă militară: Garda de Onoare a Armatei Naționale se pregătește pentru defilarea de Ziua Independenței

Militarii Companiei Garda de Onoare a Armatei Naționale au început pregătirile pentru parada militară dedicată aniversării a 35 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova.
Parada militară va avea loc pe 27 august, în cadrul manifestărilor dedicate Zilei Independenței Republicii Moldova, care vor avea loc în Piața Marii Adunări Naționale.
„Fiecare mișcare este repetată! Fiecare detaliu contează”, informează Ministerul Apărării.

Programul național de acțiuni consacrate sărbătoririi a 35 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova – „Independența care ne unește. Moldova-35”, aprobat de Guvern pe 29 iulie, prevede circa 30 de acțiuni culturale, educaționale, comemorative și festive, care se vor desfășura până la sfârșitului anului.
Potrivit documentului, pe 27 august va avea loc ceremonia oficială de depunere de flori la Complexul Memorial „Maica Îndurerată” și la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt. Ulterior, în PMAN se va desfășura parada militară, cu participarea inclusiv a tehnicii și orchestrelor militare, urmată de un concert festiv care va avea loc seara, în centrul capitalei.
Cu prilejul aniversării independenței, Parlamentul a lansat campania „Sunt Generația Moldova 35” pentru persoanele născute în anul 1991 - anul proclamării independenței Republicii Moldova.
În cadrul campaniei, tinerii sunt invitați să transmită un mesaj despre ce înseamnă pentru ei țara la 35 de ani de independență. Autorii mesajelor selectate vor fi invitați la ședința solemnă a Legislativului din 26 august, iar cel mai inspirat mesaj va fi publicat pe site-ul și pe pagina oficială a Parlamentului.
CITIȚI ȘI: