Regional

Primul serviciu public de transport intracomunitar din R. Moldova, lansat la Călărași cu bani elvețieni: Curse regulate spre centrul raional

Localitățile Tuzara, Nișcani și orașul Călărași beneficiază, începând din această vară, de primul serviciu public de transport intracomunitar din Republica Moldova. Inițiativa oferă locuitorilor curse regulate spre centrul raional, facilitând accesul la serviciile medicale, instituții publice și locuri de muncă.

Proiectul a vizat reabilitarea a 2.3 km de carosabil și trotuare, amenajarea a 14 stații de așteptare și achiziția a patru microbuze noi, unul fiind adaptat pentru persoanele cu dizabilități. Pentru confortul călătorilor, au fost integrate și sisteme flexibile de plată: cash, QR code sau SMS.

În satul Nișcani, noul serviciu răspunde unei necesități resimțite de ani de zile. Potrivit localnicilor, lipsa unei rute regulate îi obliga pe oameni să apeleze la servicii de taxi, ceea ce presupunea costuri ridicate, în special pentru persoanele în vârstă.

„Au avut loc consultații publice cu populația când trebuia să implementăm acest proiect și s-a convenit că este necesar transportul public, fiindcă lumea se deplasa cu taxiurile și sunt bătrâni, merg la policlinică în Călărași și a fost necesar”, a declarat o localnică, la emisiunea „Zi de Zi” de la Radio Moldova.

„Pentru oamenii din sat, pentru toți e foarte bine. Eu sunt mulțumită. Și eu mă folosesc de acest transport și e foarte bine, circulă regulat”, a spus o altă femeie.

Transportul circulă pe mai multe itinerare care conectează orașul Călărași cu satul Nișcani și localitățile Tuzara, Novaci și Seliștea Nouă.

Introducerea curselor regulate a schimbat radical modul în care își planifică deplasările și locuitorii satului Novaci din comuna Tuzara.

„Ne era foarte greu, pentru că aveam microbuzul numai de două ori pe zi. Oamenii nu reușeau. Acum e foarte bine. Microbuzul trece, avem posibilitatea, ne ducem când vrem, venim când vrem”, ne-a spus o mamă cu doi copii din Novaci.

Proiectul a inclus și modernizarea infrastructurii aferente transportului public, a precizat primarul comunei Tuzara, Ion Rîpă.

„Avem orar, avem microbuzele, sunt deja construite platformele pentru stațiile de așteptare, prin intermediul proiectului și cofinanțare din partea primăriilor. Urmează să fie instalate indicatoare rutiere”, a declarat Ion Rîpă.

Pentru dezvoltarea serviciului, autoritățile locale au beneficiat de un grant de aproximativ 250.000 de franci elvețieni, oferit de Elveția prin proiectul „MĂ IMPLIC”.

Inițiativa este una dintre cele 12 susținute în cea de-a doua etapă a programului, care se desfășoară în perioada 2023–2027 și are drept scop îmbunătățirea serviciilor publice locale și implicarea cetățenilor în procesul decizional.

CITIȚI ȘI:

Gabriela Melnic

Gabriela Melnic

Autor

Citește mai mult