Social

„Nu cerem un privilegiu, cerem respect”: Gunoiștea de lângă Puhăceni stârnește controverse

Mai multe autorități publice locale din raionul Anenii Noi contestă decizia Ministerului Mediului de a amplasa cel mai mare centru regional de gestionare a deșeurilor din Republica Moldova în apropierea satelor Puhăceni și Șerpeni. Acestea susțin că amplasamentul a fost ales înainte de finalizarea tuturor procedurilor legale, iar locuitorii ar fi fost consultați abia după luarea deciziei. Pe de altă parte, Ministerul Mediului respinge acuzațiile și afirmă că proiectul respectă toate etapele prevăzute de legislație.

Centrul regional de gestionare a deșeurilor urmează să deservească peste 1.1 milioane de locuitori din municipiul Chișinău și raioanele Anenii Noi, Criuleni, Dubăsari, Hâncești, Ialoveni, Strășeni și Orhei. Reprezentanții comunităților locale susțin că nu se opun modernizării sistemului de gestionare a deșeurilor, ci modului în care a fost luată decizia privind amplasarea centrului.

„Nu cerem un privilegiu, cerem respect”. Nu poți decide viitorul unei comunități fără să-i asculți oamenii. Când am fost consultați, totul era deja hotărât. Asta nu este consultare, este un fapt împlinit”, se arată într-un comunicat comun al consiliilor sătești din Puhăceni și Șerpeni, precum și al Consiliului Raional Anenii Noi.

Autoritățile locale afirmă că documentele Ministerului Mediului ar indica existența unui alt teren considerat mai potrivit din punct de vedere tehnic, însă acesta nu ar fi fost selectat din cauza opoziției comunității din zona respectivă. Guvernul este criticat și pentru faptul că ar fi declarat terenul de utilitate publică și ar fi inițiat procedurile de expropriere înainte de finalizarea evaluării impactului asupra mediului.

Autoritățile locale atrag atenția și asupra riscurilor pentru resursele de apă și solicită realizarea unui studiu hidrogeologic înainte de continuarea proiectului. Investiția este finanțată de Banca Europeană de Investiții (BEI) și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).

Ministerul Mediului: „Proiectul respectă toate procedurile legale”

Contactată de Teleradio-Moldova, șefa interimară a Direcției Politici de Gestionare a Deșeurilor și a Siturilor Contaminate din cadrul Ministerului Mediului, Rodica Poprițac, a respins acuzațiile potrivit cărora proiectul ar fi fost aprobat fără respectarea procedurilor legale.

„Orice investiție în gestionarea deșeurilor, toate activitățile planificate trec evaluarea de impact. Nu putea să fie o decizie fără ca să fie parcurse etapele de consultare și transparență decizională”, a declarat Rodica Poprițac.

Referitor la afirmația potrivit căreia ar fi existat un alt teren mai potrivit pentru amplasarea centrului, reprezentanta ministerului a precizat că legislația prevede analiza mai multor opțiuni.

„Atunci când au fost evaluate, au fost luate în calcul mai multe variante. Alegerea reiese din studiul de fezabilitate, astfel încât investiția să fie fezabilă pentru implementare”, a explicat aceasta.

Rodica Poprițac a subliniat importanța implementării sistemului regional de gestionare a deșeurilor, menționând că este necesară crearea unor regiuni de management al deșeurilor pentru soluționarea problemei deșeurilor municipale la nivel național.

CITIȚI ȘI:

Nicoleta Borodin

Nicoleta Borodin

Autor

Citește mai mult