CEC propune validarea mandatului deputatului care o va înlocui pe Victoria Belous în Parlament

Comisia Electorală Centrală (CEC) a propus pe 4 august Curții Constituționale validarea mandatului de deputat al lui Victor Mătrăgună, candidat supleant pe lista Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS). Acesta urmează să o înlocuiască în Legislativ pe Victoria Belous, care a preluat pentru a doua oară portofoliul de ministră a Finanțelor.
„A fost demarată procedura de a solicita informații de la organele corespunzătoare, pentru a vedea dacă candidatul supleant corespunde rigorilor funcției și nu are nicio interdicție de a ocupa funcția respectivă. Se propune Curții Constituționale de a declara ales și de a valida mandatul de deputat în Parlamentul Republicii Moldova al candidatului supleant Victor Mătrăgună, de pe lista Partidului Politic Partidul Acțiune și Solidaritate”, se arată în hotărârea CEC.
Victor Mătrăgună este jurist de profesie și șef al Oficiului Teritorial Orhei al Cancelariei de Stat.
Potrivit declarației de avere pentru anul 2025, funcționarul public a obținut un salariu total brut de 288.018 lei. De asemenea, acesta a indicat o pensie din străinătate în valoare de 16.101 euro.
Victor Mătrăgună a trecut în declarație 41 de terenuri, însă doar la două dintre ele este beneficiar efectiv.
Viitorul deputat a mai indicat un apartament cu o suprafață de 48 de metri pătrați, obținut în anul 2024, cu o valoare indicată de 1.34 milioane de lei.
Pe numele acestuia este înregistrată o remorcă fabricată în anul 1983, evaluată la 5.000 de lei. De asemenea, a declarat un automobil Seat Leon din 2007, în valoare de 16.500 de euro.
Victor Mătrăgună mai deține o cotă de 100% într-un SRL specializat în comerțul cu amănuntul, care este o afacere de familie.
La capitolul datorii, viitorul parlamentar indică două credite: unul contractat în Republica Moldova, în valoare de 350.000 de lei, și altul luat din străinătate, în sumă de 128.000 de euro.
CITIȚI ȘI: