Escrocherie cu un împrumut de peste 22 de mii de euro: O femeie de 70 de ani și doi bărbați, condamnați la închisoare

O femeie de 70 de ani și doi bărbați, de 47 și 61 de ani, au fost condamnați la câte șapte ani de închisoare pentru escrocherie în proporții deosebit de mari. Decizia a fost pronunțată de instanță într-un dosar privind obținerea frauduloasă a unui împrumut garantat cu o locuință.
Potrivit Procuraturii municipiului Chișinău, cei trei inculpați au fost găsiți vinovați pentru că, în anul 2013, au indus în eroare un bărbat și, profitând de încrederea acestuia, l-au convins să își pună casa de locuit în gaj pentru obținerea unui împrumut de la o altă persoană.
Conform materialelor cauzei, inculpații s-au prezentat împreună cu bărbatul la notar, unde a fost semnat un contract de împrumut cu ipotecă. Victima a garantat cu o cotă-parte din imobilul său un împrumut în valoare de 22 425 de euro. Pentru acceptarea punerii în gaj a bunului, victimei i-ar fi fost promisă o remunerație de 1.250 de euro.
Beneficiarii de facto ai banilor împrumutați au fost inculpații, precizează Procuratura. Pentru că nu i-au întors proprietarului, locuința gajată a fost pusă sub sechestru.
Familia bărbatului a aflat ulterior despre existența împrumutului și despre sechestrul aplicat în legătură cu această datorie.
În fața instanței, inculpații nu și-au recunoscut vina. Aceștia au fost condamnați la câte 7 ani de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.
CITIȚI ȘI:
Un pensionar din Chișinău, mințit și lăsat fără 740.000 de euro. Suspectul a fost reținut
Doi frați din Hâncești, reținuți în Grecia. Ar fi exploatat sexual șapte tinere din R. Moldova
Un agent de pază a bătut doi bărbați și a primit trei ani de închisoare
Două femei, păcălite de doi tineri să le transmită 200.000 de lei: Ce riscă făptașii