Politic

Igor Grosu: Adunarea Națională organizată pe 21 mai este un eveniment al cetățenilor

Adunarea Națională organizată pe 21 mai este un eveniment al cetățenilor, iar prezența actorilor politici pe scenă este inoportună, susține spicherul Igor Grosu. Președintele Parlamentului consideră că prioritatea guvernării este realizarea condiționalităților formulate de Comisia Europeană, nu semnarea unor documente alături de lideri din opoziția extraparlamentară. Declarațiile au fost făcute de către șeful Legislativului, în cadrul unei emisiunii la TVR Moldova.

Potrivit lui Igor Grosu, șefa statului va demara consultările cu reprezentanții societății civile pentru buna desfășurare a Adunării Naționale, iar cei prezenți la eveniment vor veni să vorbească despre parcursul european al Republicii Moldova.

*„Președinta Sandu o să aibă o serie de consultări, așa a fost anunțat, o să discuite cu lideri de opinie, cu societatea civilă. Eu în calitate de lider de partid PAS nu am să urc pe scenă, dar voi fi prezent acolo. Trebuie să ieșim și noi o data șă arătăm că există și o altă față a republicii Moldova. Convingerea mea este că trebuie să avem un eveniment al cetățenilor, să iasă cetățenii, să iasă liderii de opinie, personalități și să vorbească despre integrarea europeană și despre locul în acest spațiu. Asta trebuie să se întâmple”, a spus Igor Grosu.

La Adunarea Națională „Moldova Europeană", inițiată de președinta Maia Sandu, și-au anunțat disponibilitatea de a participa mai multe formațiuni politice, inclusiv cele extraparlamentare.

De asemenea, pentru data de 21 mai în Piața Marii Adunări Naționale au fost panificate manifestații anunțate de PSRM și de Mișcarea pentru Popor.

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult