Peste 15 mii de oameni au fost angajați de la începutul anului 2026: Domeniile în care au primit un loc de muncă cei mai mulți șomeri

Peste 15.000 de persoane și-au găsit un loc de muncă în acest an prin intermediul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Printre beneficiari se numără 4.525 de șomeri înregistrați, precum și 346 de persoane angajate ca zilieri sau pe o perioadă determinată de până la trei luni.
Profilul persoanelor angajate
Din totalul celor 15.083 de persoane care și-au găsit un loc de muncă:
42.1% sunt femei (6.343 de persoane);
18.3% sunt persoane cu vârsta de peste 55 de ani (2.760 de persoane);
1.7% sunt persoane cu dizabilități (255 de persoane);
0.5% sunt migranți reveniți din străinătate (72 de persoane);
46 de persoane sunt de etnie romă.
În ceea ce privește categoria strictă a șomerilor înregistrați (4.525 de persoane), peste jumătate dintre cei angajați sunt femei – 2.371 și locuitori din mediul rural – 2.667 de persoane.
Totodată, 1.258 sunt tineri cu vârsta între 16 și 35 de ani, iar 878 sunt persoane din categoria de vârstă 55–63 de ani.
Domeniile economice cu cele mai multe angajări
Cele mai multe plasări pe piața muncii s-au înregistrat în sectorul serviciilor – 34.2%, în agricultură –17.5%, precum și în domeniul comerțului cu ridicata și cu amănuntul – 14.4%.
Cele mai puține angajări au avut loc în domeniile sănătate și asistență socială – 3.8%, învățământ – 2.7% și transporturi, depozitare și comunicații – 2.2%.
CITIȚI ȘI: