A cerut 1.200 de euro pentru un permis de tractorist: Un bărbat din Hâncești, condamnat la trei ani de închisoare

Un bărbat de 35 de ani din raionul Hâncești a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru trafic de influență, după ce a pretins 1.200 de euro sub pretextul că poate facilita obținerea unui permis de conducere pentru tractor.
Potrivit oamenilor legii, bărbatul susținea, în primăvara anului 2024, că are influență asupra unor persoane publice responsabile de eliberarea certificatelor de tractorist-mecanic și a permiselor de conducere pentru tractoare, categoria „H”.
Aflat în municipiul Chișinău, acesta i-ar fi cerut unui bărbat 1.200 de euro, afirmând că banii urmau să ajungă la persoanele publice pe care pretindea că le poate influența, pentru a facilita obținerea permisului.
Procesul penal a fost examinat în lipsa inculpatului, acesta fiind dat în urmărire.
Instanța a dispus executarea pedepsei într-un penitenciar de tip semiînchis.
Procurorii precizează că bărbatul nu este la prima abatere de la lege. Anterior, acesta a fost condamnat pentru furt, jaf, tentativă de viol, răpirea unui mijloc de transport și violare de domiciliu.
CITIȚI ȘI: