Sport

Halterofilii din R. Moldova au cucerit peste 20 de medalii la Campionatele Europene de la Priștina

Republica Moldova a înregistrat un succes răsunător la Campionatele Europene de haltere U-15 și U-17 de la Priștina, Kosovo. Sportivii noștri au cucerit peste 20 de medalii și au bifat mai multe recorduri europene.

Una dintre cele mai spectaculoase performanțe i-a aparținut Nicoletei Cojocaru. Sportiva din Ungheni a concurat la categoria de până la 57 kg, U-17, și a cucerit trei medalii de aur, stabilind și două recorduri europene.

Cojocaru a ridicat 87 kg la smuls și 108 kg la aruncat, pentru un total de 195 kg, devenind pentru al doilea an consecutiv campioană europeană.

La U-15, Tudor Cristea a dominat categoria de 51 kg, cucerind aurul la smuls, cu 83 kg, și la aruncat, cu 101 kg.

Cu un total de 184 kg, moldoveanul a încheiat competiția pe primul loc.

Ilia Costic a completat podiumul cu trei medalii de argint.

În concursul feminin, Ecaterina Vîlcu, originară din Nisporeni, a cucerit două medalii de bronz la categoria de 45 kg. Ea a ridicat 59 kg la smuls și 70 kg la aruncat, acumulând 129 kg la total și ocupând locul trei în clasamentul general.

La categoria U-17, Nicolae Chihai a obținut trei medalii de argint la 55 kg. Sportivul a ridicat 99 kg la smuls și 127 kg la aruncat, stabilind un nou record european la această probă. La total, Chihai a acumulat 226 kg.

Trei medalii de argint a cucerit și Gabriela Danilov, la categoria de până la 53 kg. Ea a înregistrat 76 kg la smuls și 93 kg la aruncat, pentru un total de 168 kg.

Palmaresul moldovenilor a fost completat de Iulian Danalachi, la categoria de 70 kg, U-15. Acesta a cucerit trei medalii de bronz, cu 96 kg la smuls, 118 kg la aruncat și 214 kg la total.


Participarea lotului național la Campionatele Europene de haltere U-15 și U-17 a fost susținută financiar de Ministerul Educației și Cercetării.

CITIȚI ȘI:

Gabriela Melnic

Gabriela Melnic

Autor

Citește mai mult