Tofan critică cerințele absurde pentru afaceri: Contractul cu preotul, condiție de autorizare a unui cabinet stomatologic

Mediul de afaceri din Republica Moldova rămâne grav afectat de birocrație și de reglementările moștenite din trecut, iar statul trebuie să reducă hârțogăria pentru a permite companiilor să dezvolte economia. Premierul Vasile Tofan spune că a rămas șocat când a aflat că, pentru acreditarea unui cabinet stomatologic, este nevoie de un contract cu un preot.
Pentru a face ordine în birocrația reglementărilor, premierul a anuțat pe 25 august, în cadrul emisiunii „Pe față” de la Moldova 1, că va aborda această problemă la ședința Guvernului.
Premierul susține că excesul de controale și formulare administrative afectează direct competitivitatea companiilor moldovenești pe piețele externe și reduce veniturile la bugetul de stat.
„Eu cred că avem un mediu de afaceri în continuare destul de complicat. Sunt mult prea multe reglementări care îi înăbușă pe antreprenori, care în loc să-și caute piețe de export, să-și caute oameni, să construiască, să investească, ei trebuie să completeze formulare șisă răspundă la tot felul de scrisori ale funcționarilor. Din păcate, asta ia din timpul prețios și ne costă pe noi toți, în venituri fiscale mai mici”, a explicat Tofan.
Premierul a descris un exemplu grav din sectorul de turism medical, o industrie dezvoltată exclusiv de mediul privat, dar limitată de reguli inexplicabile.
„Am intrat în detalii privind acreditarea unui cabinet stomatologic. Păi cabinetul stomatologic ca să fie acreditat are 35 de pagini de criterii la care trebuie să corespundă, inclusiv trebuie să ai contract cu preotul. Eu nu glumesc! Acolo scrie că trebuie să ai contract cu un lăcaș. Cine a introdus acolo prevederea aceasta? Aceste lucruri le voi discuta la ședința de Guvern. Anumite lucruri au ieșit de sub control”, a subliniat șeful Guvernului.
În opinia premierului, blocajele curente își au rădăcinile în legislația veche de decenii, pe care funcționarii se tem și ezită să o modernizeze.
„Multe dintre aceste legi sunt moștenite de ani de zile, din GOST-uri sovietice și altele, iar lumea se teme să le schimbe. Cineva trebuie să aibă curajul să vină și să taie în toată birocrația asta, ca oamenii să se focuseze pe muncă, nu pe autoritățile de control. Sunt mulți balauri ai reglementării care, câte puțin, trebuie răriți. Contează foarte mult susținerea funcționarilor, pentru că ei au mâna pe documentele astea, ei trebuie să aibă acest curaj. Noi trebuie să facem curățenie în reglementările acestea”, a conchis Tofan.
La ședința de Guvern din 12 august, Vasile Tofan a vorbit despre o problemă fiscală cu care se confruntă un om de afaceri.
Este vorba despre Petru Racu, fostul fundaș al naționalei de fotbal. Compania acestuia, producătoare de uleiuri vegetale presate la rece, a întârziat cu o săptămână depunerea declarației fiscale pentru anul 2025 și, din această cauză, a pierdut dreptul de a beneficia de o facilitate fiscală.
Vasile Tofan a precizat că Fiscul a acționat conform legii, subliniind că problema nu ține de inspectori și nici de companie, ci de procedurile rigide.
În final, premierul a solicitat Ministerului Finanțelor să revizuiască procedurile care nu mai corespund necesităților actuale.
CITIȚI ȘI: