Regional

Ziua Independenței, sărbătorită la Ialoveni și Taraclia: „Important este să înțelegem ce înseamnă această libertate astăzi pentru noi”

Ziua Independenței a fost marcată în întreaga țară prin evenimente festive, muzică și momente dedicate celor 35 de ani de libertate. La Ialoveni și Taraclia, locuitorii orașului s-au adunat pentru a sărbători această zi. Aceștia spun că, în ciuda perioadelor dificile prin care a trecut Moldova, țara a reușit să-și continue drumul și să se dezvolte.

Locuitorii din Ialoveni spun că independența a fost obținută după perioade dificile și lupte pentru păstrarea limbii și identității naționale.

Totodată, ei spun că generațiile tinere au responsabilitatea de a cunoaște istoria.

„Sunt generația independenței. În momentul în care a fost declarată independența, practic am început activitatea într-o instituție de învățământ și am învățat generații că libertatea este o valoare. Faptul că Moldova este liberă să își aleagă parcursul și orientarea spre integrarea europeană este deosebit de important”, a spus Vera Balan, profesoară de Istorie.

„Mereu, împreună cu camarazii mei, am avut un singur scop: să păstrăm acest pământ, neamul, limba și tradițiile. Acolo, în tranșee, am fost în jur de 30 de băieți, iar eu am fost comandantul lor. Pe parcurs, unii s-au îmbolnăvit, alții au căzut din osteneală, și am rămas 25 de băieți”, a menționat Pavel Codreanu, veteran de război.

„Aici ne aducem aminte de valorile și rădăcinile noastre. Este important pentru tânăra generație să păstreze ceea ce buneii noștri au apărat prin luptă, ca noi să avem un viitor”, a spus o elevă.

„Era o luptă crâncenă cu Imperiul Sovietic și, în același timp, erau vremuri luminoase, pentru că atunci toți eram o singură voință, un singur cuvânt: libertate și speranță. Limbă și alfabet latin – aceasta era atunci prima noastră strigare”, a declarat Andrei Țurcanu, deputat în primul Parlament.

„Important este să înțelegem ce înseamnă această libertate astăzi pentru noi. Am avut oameni care au scris istorie, dar avem o generație tânără care trebuie să transmită această istorie mai departe”, a afirmat Natalia Eremia, președinta raionului Ialoveni.

Și la Taraclia a fost sărbătorită Ziua Independenței prin depuneri de flori la bustul lui Ștefan cel Mare și Sfânt.

„Le doresc tuturor un cer senin și pașnic deasupra capului, zile însorite și ca urmașii - copiii și nepoții noștri - să nu afle niciodată ce este războiul. Totul să se rezolve pe cale pașnică”, a afirmat o locuitoare din Taraclia.

„Este o perioadă scurtă, dar o dată jubiliară. Sunt sigură că, în viitor, Moldova noastră va fi și mai frumoasă”, a adăugat o altă locuitoare.

Declarația de Independență a Republicii Moldova a fost adoptată pe 27 august 1991, prin votul a 278 de deputați din primul Parlament.

CITIȚI ȘI:

Marina Negară

Marina Negară

Autor

Citește mai mult