Social

Programul „Satul European Expres”, aprobat de Guvern. Autoritățile locale vor putea accesa granturi

Proiectul „Satul European Expres” ar putea fi lansat la sfârșitul lunii aprilie. Cabinetul de miniștri a aprobat proiectul care presupune dezvoltarea localităților din Republica Moldova. Mai mulți primari au fost invitați la ședința Guvernului și au discutat despre proiectele implementare prin programul „Satul european”, dar și despre cele care vor fi realizate pe viitor. Mai exact, este vorba despre proiectele de îmbunătățire a infrastructurii sociale.

Guvernul Republicii Moldova
Sursa: Guvernul Republicii Moldova

Anul trecut, satul Revaca din municipiul Chișinău a beneficiat de un suport financiar de două milioane de lei din cadrul proiectului „Satul European”. Astfel, autoritățile locale au construit un stadion modern de care beneficiază locuitorii din orașul Sîngera și din satele Revaca și Dobrogea. Primarul orașului Sîngera, Valeriu Popa, susține că nu se oprește aici și că va aplica la programul „Satul European Expres”.

„Terenul acesta deservește 6 mii de locuitori dintre care 1.500 sunt tineri care sunt potențiali beneficiari ai terenului respectiv. Noi avem proiecte tehnice pregătite pentru apeduct, canalizare în diferite zone, acestea sunt prioritate și primordiale. Nu putem repara străzile dacă nu avem apeduct și canalizare construite sub stratul de pavaj sau de asfalt”, a susținut Valeriu Popa, primarul orașului Sîngera.

Astăzi, la Guvern au fost invitați mai mulți primari care au implementat proiecte cu ajutorul Programului „Satul european”. Aceștia au discutat și despre programul „Satul European Expres”.

„A fost făcut un mare efort pentru a dezvolta aceste elemente de finanțare pentru autoritățile locale în special de nivelul întâi. Sursele financiare sunt mereu limitate, este un program foarte bun”, a menționat Leonid Boaghi, primarul satului Sireț .

În cadrul noului program „Satul European Expres”, vor fi oferite granturi mici, suma cărora nu va depăși 450 de mii de lei, iar termenul de implementare va fi de până la 6 luni. Astfel, procedura a fost simplificată, fiind necesar un set minim de acte.

„Sarcina Guvernului este să găsim cât mai multe resurse și să le alocăm. Până la ziua de astăzi, programul „Satul european” finanțează peste 490 de proiecte în întreaga țară cu un buget de 1,8 miliarde de lei. Vom avea continuitatea acestui program, așa cum a anunțat președintele Maia Sandu - „Satul european expres” și sperăm că acesta va încuraja cetățenii și administrația locală să beneficieze de noi oportunități”, a declarat Dorin Recean, prim-ministrul Republicii Moldova.

Ieri, șefa statului a menționat că va solicita Guvernului ca în perioada imediat următoare să fie lansat un nou concurs de proiecte „Satul european expres”, care va accelera dezvoltarea localităților. Maia Sandu a cerut Executivului ca noul program să fie mai accesibil pentru participanți.

Citește mai mult