Economic

Deputatul Dorian Istrati, după ce Chișinăul a început taxarea mărfurilor din stânga Nistrului: „Miza este să ne reintegrăm țara”

Uniformizarea treptată a TVA și accizelor pentru agenții economici din regiunea transnistreană are ca obiectiv final reintegrarea țării, a declarat Dorian Istrati, vicepreședintele Comisiei parlamentare pentru economie, buget și finanțe, la emisiunea „În Context” de la Moldova 1. Potrivit deputatului, cetățenii din stânga Nistrului trebuie să se integreze gradual în economia Republicii Moldova.

Cum va decurge uniformizarea fiscală

Cadrul legal pentru această măsură a fost votat de Parlament în lectură finală pe 30 aprilie, proiectul de lege prevăzând revenirea la aplicarea TVA și a accizelor și pentru raioanele din stânga Nistrului. Potrivit lui Istrati, Guvernului i-a fost încredințat mecanismul de stabilire a datei și a categoriilor de produse cărora li se vor aplica taxele, procesul urmând să se desfășoare etapizat.

De la 1 septembrie, se aplică accize pentru autovehicule, bijuterii, alcool, tutun și alte produse aduse în regiunea transnistreană. O a doua etapă va urma de la 1 ianuarie, pentru alte categorii de produse, iar din aprilie 2027 taxele vor fi extinse și la energia electrică și gazele naturale.

Istrati a explicat că extinderea taxelor la resursele energetice a fost programată după sezonul de iarnă, tocmai pentru a limita impactul asupra populației.

„Trebuie să înțelegem că impactul va fi inclusiv asupra cetățenilor din stânga Nistrului, care vor trebui să achite acel TVA, inclusiv la gazele naturale, așa cum achită și cetățenii din malul drept al Nistrului. Trebuie să fie o echitate, avem aceeași țară, aceleași taxe trebuie să fie pentru toți cetățenii”, a declarat Istrati.

Deputatul a calificat uniformizarea fiscală drept un pas care, în opinia sa, nu a fost făcut de guvernele precedente în ultimii 25 de ani. El a susținut că facilitățile fiscale de care beneficiau agenții economici din stânga Nistrului creau condiții de concurență inegale pentru companiile de pe malul drept.

„Noi acum suntem prima guvernare care a decis să uniformizeze pe tot teritoriul Republicii Moldova taxele TVA și accizele, în așa fel ca să avem o echitate totală pentru toți cetățenii Republicii Moldova, inclusiv pentru agenții economici”, a declarat deputatul.

Întrebat dacă administrația de la Tiraspol ar putea pune presiune pe antreprenori pentru a achita taxe și în bugetul regimului separatist, Istrati a spus că nu crede că acesta ar trebui să impună o dublă taxare internă, întrucât o astfel de taxă ar fi ilegală, iar persoanele responsabile vor trebui să răspundă pentru fiecare astfel de acțiune, de la intrarea în vigoare a legii.

Potrivit deputatului, toți cetățenii Republicii Moldova, în limitele frontierelor recunoscute internațional, inclusiv cei din stânga Nistrului, trebuie să achite aceleași taxe, iar toate mărfurile care intră pe teritoriul țării trebuie taxate egal.

Potrivit lui Istrati, banii colectați de la agenții economici din stânga Nistrului vor fi direcționați către un fond de convergență, iar ulterior vor fi utilizați pentru proiecte în localitățile din regiune.

„Noi am creat și un fond de convergență. Toți acești bani care vor fi achitați de către cetățenii din partea stângă a Nistrului, vorbim de companii, de întreprinderi, vor merge în fondul de convergență și din acest fond de convergență banii vor fi utilizați pentru proiectele nemijlocit în partea stângă a Nistrului”, a precizat Dorian Istrati.

El a mai spus că obiectivul pe termen lung este integrarea economică a regiunii și reintegrarea țării.

„Miza este ca noi să ne reintegrăm țara și miza este ca cetățenii noștri gradual să se integreze în economia Republicii Moldova”, a declarat deputatul.


Republica Moldova aplică din 1 septembrie primele taxe pe valoare adăugată (TVA) și accize pentru bunurile introduse de operatorii economici din regiunea transnistreană. Măsura vizează, în această etapă, în special produsele neesențiale și de lux, precum alcoolul, tutunul, caviarul, parfumurile, bijuteriile, metalele și pietrele prețioase, blănurile și anumite mijloace de transport. Procesul de uniformizare a regimului fiscal va fi extins gradual, cu obiectivul ca, până la 1 ianuarie 2030, toate mărfurile introduse de agenții economici din regiune să fie supuse regimului fiscal general aplicat pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

Hotărârea privind aplicarea TVA și accizelor pentru unele categorii de mărfuri introduse pe teritoriul Republicii Moldova de operatorii economici din regiunea transnistreană a fost aprobată de Guvern pe 26 august. Potrivit documentului, măsura reprezintă prima etapă a uniformizării treptate a spațiului economic, vamal și fiscal și urmărește crearea unor condiții mai echitabile pentru agenții economici de pe ambele maluri ale Nistrului.

Astfel, începând cu 1 septembrie, Chișinăul începe uniformizarea regimului fiscal pentru agenții economici din stânga Nistrului. Primele taxe - TVA și accizele, după caz - se aplică pentru caviar și înlocuitorii acestuia, băuturi alcoolice, inclusiv vin, produse din tutun și articole care conțin nicotină, inclusiv cele destinate inhalării fără ardere.

Lista include, de asemenea, parfumuri și ape de toaletă, articole pirotehnice, blănuri și articole din blană, perle, pietre prețioase și semiprețioase, bijuterii și alte articole din metale prețioase. În aceeași etapă sunt vizate mijloacele de transport, telefoanele și alte aparate pentru transmiterea datelor, precum și computerele și echipamentele de calcul.

Aplicarea noilor prevederi va continua în etapele următoare. De la 1 ianuarie 2027, regimul va fi extins la ape minerale și carbogazoase, alte băuturi nealcoolice cu zahăr, îndulcitori sau arome, minereuri și concentrate, zgură și cenușă, metale comune și articole din metale comune, caolin și alte tipuri de argilă, precum și la produse petroliere și uleiuri.

De la 1 aprilie 2027, TVA și accizele, după caz, vor fi aplicate și gazelor naturale și energiei electrice. Pentru anumite operațiuni cu resurse energetice va fi menținut temporar un tratament distinct, inclusiv pentru livrările de gaze naturale efectuate de SA „Moldovagaz” către SRL „Tiraspoltransgaz” și pentru energia electrică de echilibrare livrată agenților economici care nu au relații fiscale cu sistemul bugetar al Republicii Moldova. Potrivit documentului, această abordare urmărește asigurarea continuității aprovizionării și evitarea perturbării relațiilor contractuale și a funcționării sistemelor energetice.

CITIȚI ȘI:

Dumitru Petruleac

Dumitru Petruleac

Autor

Citește mai mult