Sport

Participarea la Wimbledon 2023, condiționată

Tenismanii ruși și belaruși vor participa la ediția din acest an al celui de-al treilea turneu de Mare Șlem al anului, cel de pe iarba de la Wimbledon. Acest lucru este posibil după ce jucătorii au semnat deja declarații personale în baza cărora vor putea evolua ca "neutri" la competiția de la Londra.

Anunțul a fost făcut chiar de organizatori, care încă luna trecută au anunțat despre ridicarea interdicției tenismanilor ruși și belaruși de a participa la Wimbledon, doar în anumite condiții. Acum, jucătorii au fost nevoiți doar să accepte să evolueze ca "neutri", să nu facă declarații de susținere a războiului sau a regimurilor implicate și să nu primească finanțare de la societăți susținute de națiune sau de stat.

"Termenii și condițiile noastre pentru participarea la Wimbledon au fost actualizate în acest an. Se interzic declarațiile de susținere a războiului sau a regimurilor implicate. La fel se interzice folosirea drapelelor rusesc și belarus pe teren, precum și alte simboluri și semne care sprijină războiul.", a declarat Sally Bolton, director executiv "All England Club"

Turneul de la Wimbledon și celelalte turnee britanice pe iarbă au fost singurele ce nu au permis, anul trecut, participarea jucătorilor ruși și belaruși, precum fostul Număr 1 mondial Daniil Medvedev și Victoria Azarenka. Decizia a antrenat neacordarea de puncte în clasament la evenimentele din 2022, în timp ce Federația Engleză de tenis a primit amenzi uriașe din partea ATP și WTA. Ediția din acest a Wimbledonului este prgoramată pentru perioada dintre 3 și 16 iulie.

Organizatorii vor suporta toate costurile de cazare ale jucătorilor ucraineni pe durata turneului și a tuturor evenimentelor pregătitoare din sezonul de iarbă britanic, în timp ce o liră va fi donată eforturilor de ajutorare a Ucrainei pentru fiecare bilet vândut - ceea ce înseamnă aproximativ 500.000 de lire.

Radu Galbur

Radu Galbur

Autor

Citește mai mult