Gabriel Martinelli începe un nou capitol în cariera sa

Gabriel Martinelli își va continuă cariera în prima divizie a fotbalului saudit. Brazilianul a semnat cu Al-Hilal, iar conform presei internaționale, clubul din Er-Riad a plătit aproape 70 de milioane de euro. Banii cluburilor din Arabia Saudită continuă să golească vestiarele echipelor engleze, dar să le umple conturile. Martinelli a plecat de la Arsenal Londra, după ce a disputat 278 de meciuri în tricoul „tunarilor”, încheind un capitol marcat de cucerirea titlului în Premier League, însă și de o finală pierdută în Liga Campionilor.
Sud-americanul a semnat un contract pe 4 sezoane cu Al-Hilal, va purta tricoul cu numărul 7, urmând a câștiga aproape 17 milioane de dolari pe an.
„Este o decizie importantă și asumată în cariera mea de jucător. Am discutat cu soția și părinții mei. Mi-au spus să nu ezit să mă transfer în Arabia Saudită. Abia aștept să intru în teren și să demonstrez ce pot ca fotbalist. Al-Hilal este un club cu experiență internațională, iar eu voi face parte din el”, a declarat Gabriel Martinelli.
Martinelli devine al treilei jucător din Premier League care s-a transferat în această perioadă de mercato la Al-Hilal, după olandezul Crysencio Summerville de la West Ham United și Ollie Watkins de la Aston Villa Birmingham.