Regional

Educatoarea care a maltratat și agresat verbal copiii, într-o grădiniță din Bălți, a revenit la muncă

Educatoarea care, acum două luni, a maltratat și agresat verbal copiii, într-o grădiniță din Bălți, a revenit la muncă, în aceeași grupă, în care activa înainte de incident. S-a întâmplat chiar dacă, anterior, directoarea grădiniței, Liliana Tcacenco, a declarat pentru presă că a suspendat-o din funcție, împreună cu dădaca, pe durata anchetei.

realitatea.md
Sursa: realitatea.md

Această decizie i-a nemulțumit pe mai mulți părinți, care spun că se văd nevoiți să caute o altă grupă sau grădiniță pentru copiii lor, scrie presa locală. Totodată, într-o discuție privată, directoarea instituției, ar fi recunoscut într-o discuție privată cu unul dintre părinți că educatoarea a fost trimisă în concediu, iar recent a revenit la muncă. După revenirea acesteia, unii părinți s-au văzut nevoiți să-și mute copii în alte grupe sau instituții din oraș.

Amintim că jurnaliștii au scris despre tratamentul inuman de la o grădiniță din Bălți. În acest caz procurorii au inițiat o anchetă, iar Ministerul Sănătății și Avocatul Poporului pentru drepturile copilului s-au autosesizat și au declarat că monitorizează situația.

Citește mai mult