Social

Fragmente ale unei drone, depistate în raionul Ștefan Vodă. Poliția de Frontieră a securizat zona

Poză simbol
Sursa: Poză simbol

Fragmente ale unui aparat de zbor fără pilot au fost depistate în seara de 26 septembrie, în extravilanul satului Volintiri, raionul Ștefan Vodă. Poliția de Frontieră a fost sesizată de localnici, iar în jurul orei 20:25 oamenii legii au găsit resturile la sol și au securizat imediat perimetrul.

Autoritățile verifică circumstanțele în care aparatul a ajuns în zonă și mențin legătura cu autoritățile competente din Ucraina. Poliția de Frontieră precizează că monitorizează situația împreună cu celelalte instituții responsabile.

Cetățenii sunt îndemnați să nu se apropie și să nu atingă eventuale resturi ale aparatelor de zbor, muniții sau alte obiecte necunoscute și să sesizeze imediat Serviciul 112.


Amintim că, în dimineața zilei de 26 septembrie, Armata Națională a anunțat că un zbor neautorizat a fost depistat în spațiul aerian al Republicii Moldova, în contextul atacurilor rusești asupra Ucrainei.

Potrivit datelor Armatei Naționale, obiectul a intrat în spațiul aerian al Republicii Moldova la ora 11:16, din direcția localității Stepanivka, regiunea Odesa, și a traversat teritoriul național spre segmentul transnistrean. La ora 11:18, acesta a părăsit spațiul aerian al țării în direcția regiunii Odesa.

CITIȚI ȘI:

Dumitru Petruleac

Dumitru Petruleac

Autor

Citește mai mult