Trafic suspendat în centrul capitalei în legătură cu efectuarea lucrărilor de defrișare
În capitală până la ora 16:00 va fi suspendat traficul rutier pe strada București, tronsonul cuprins între străzile Alexei Șciusev și Aleksandr Pușkin, informează Rețeaua Transport Electric Chișinău.
Potrivit sursei citate, în această zonă sunt executate lucrări de curățare și defrișare a unor arbori ce prezintă un potențial pericol pentru cetățeni.
În context oamenii sunt atenționați că transportul public va fi redirecționat, iar șoferii să ocolească zona respectivă.