Social

Hramul capitalei | Chișinăul, la 590 de ani: Cum a reușit un sat de pe Bâc, cu 800 de locuitori numărați în anii 1770, să devină un centru strategic

De la un așezământ modest pe malul Bâcului la centrul politic, economic și cultural al țării, Chișinăul a parcurs o evoluție spectaculoasă. La 590 de ani de la prima sa atestare documentară, urbea a devenit un spațiu cosmopolit, fiecare secol lăsându-și amprenta asupra arhitecturii, demografiei și identității sale.

De la sat la centru strategic și apoi capitală

Prima mențiune documentară a Chișinăului (Cheșenău) datează din 17 iulie 1436, acum 590 de ani, fiind consemnată într-un hrisov (act de proprietate) emis de domnii Țării Moldovei, Iliaș I și Ștefan al II-lea, prin care se reconfirmau moșiile lui Vlaicu Pârcălab.

Documentul descria hotarele moșiei Chișinăului, pe atunci un sat aflat în preajma unei fântâni și a unei păduri pe malul Bâcului.

Se consideră că începuturile orașului Chișinău pornesc din zona intersecției de astăzi a străzilor Albișoara și A. Pușkin.

Mențiunile ulterioare ale Chișinăului descriu un târg rural din ținutul Lăpușnei, iar din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea - din ținutul Orhei-Lăpușna.

În secolul al XVI-lea, când Tighina a fost transformată în raia turcească (teritoriu administrat de otomani), iar Bugeacul și împrejurimile Căușenilor se aflau sub stăpânirea tătarilor, negustorii și călătorii căutau căi mai sigure pe drumul de la Cetatea Albă spre Iași. Aceștia au fost nevoiți să ocolească centrul de ținut Lăpușna și au început să treacă tot mai des prin Chișinău.

Astfel a avut loc transformarea Chișinăului, la mijlocul secolului al XVII-lea, dintr-un sat neînsemnat într-un târg și o așezare strategică.

Negustorii au început să-și transporte mărfurile pe un nou traseu comercial mai sigur, situat pe valea Bâcului, iar conducerea ținutului Lăpușna și numeroși meșteșugari s-au mutat, cu timpul, în noul centru de la Chișinău.

„Ținutul și târgul Lăpușna erau mai dezvoltate și mai importante la acea vreme, însă Chișinăul creștea în paralel, fiind amplasat geografic mai spre centrul spațiului dintre Prut și Nistru, în apropierea râului Bâc. Conjunctura politică a făcut ca acest loc să devină mai atractiv și să cunoască o dezvoltare economică accelerată”, a menționat istoricul Sergiu Musteață, pentru Teleradio-Moldova.

În anii 1772–1774, Chișinăul avea o populație de circa 800 de locuitori de diferite etnii - moldoveni, armeni, greci și evrei, care se ocupau cu negoțul, meșteșugurile, agricultura sau pescuitul.

Dezvoltarea târgului ca oraș propriu-zis începe odată cu anexarea de către Imperiul Rus din 1812, când Chișinăul devine capitala noii gubernii Basarabia. La acel moment, orașul avea aproximativ 5.000 de locuitori.

„Târgul era locuit, în special, de populația locală. Compoziția etnică s-a diversificat în secolul al XIX-lea, în timpul administrației țariste, când a crescut ponderea comunităților evreiască și rusă. Astfel, în secolul al XIX-lea, populația băștinașă a devenit minoritară în raport cu celelalte etnii stabilite aici. Dacă privim retrospectiv, abia în ultimele decenii Chișinăul redevine un oraș predominant românesc, în comparație cu ceea ce a fost în trecut”, a remarcat istoricul.

Aspectul general al localității s-a schimbat radical în anii 1850–1870. Arhitectul orașului, Alexandru Bernardazzi, a marcat profund modernizarea Chișinăului, ocupându-se de sistematizarea și pavarea străzilor, precum și de proiectarea și construirea primei rețele orășenești de apă.

El a participat, de asemenea, la amenajarea Parcului Orășenesc, astăzi Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”, la proiectarea clădirii Dumei orășenești - actualul sediu al Primăriei Municipiului Chișinău, a Turnului de Apă și a altor edificii istorice emblematice păstrate până în prezent.

„În perioada țaristă, Chișinăul a devenit un centru administrativ în care au fost investite multe resurse pentru dezvoltarea infrastructurii. Așa a apărut primul plan de sistematizare, când s-a extins planimetria orașului în partea de sus și când au început să fie construite primele instituții, precum și cartierul episcopal cu Catedrala, care a reprezentat, de fapt, inima Chișinăului Nou. Târgul s-a transformat într-un oraș modern, cu străzi mai late, mai bine planificate și cu edificii în stilul arhitectural al primei jumătăți a secolului al XIX-lea”, ne-a relatat istoricul Sergiu Musteață.

Chișinăul, devenit municipiu în Regatul României

În perioada administrației țariste, Chișinăul a devenit un centru-cheie pentru comerțul cu cereale. Odată cu finalizarea construcției căii ferate, în 1871, producția agricolă a început să fie exportată spre portul Odesa.

Noua rută comercială a atras un val masiv de imigrație, în special de ruși, ucraineni, germani și evrei, care s-au stabilit în capitala guberniei. Spre sfârșitul anului 1898, etnicii români reprezentau doar 14% din populația orașului.

După Unirea cu România din 1918, în municipiul Chișinău erau înregistrați, conform datelor de la recensământul general din 1930, 114.896 de locuitori.

Din punct de vedere etnic, populația era alcătuită din 48.456 de români, 41.065 de evrei, 19.631 de ruși, 979 de germani, 563 de ucraineni, 541 de bulgari, 490 de armeni, 421 de greci, 141 de maghiari, 128 de romi, 80 de cehoslovaci, 48 de turci, 34 de găgăuzi, șapte tătari, precum și reprezentanți ai altor etnii.

Chișinăul a primit oficial statutul de municipiu în componența Regatului României la 14 iunie 1925, odată cu adoptarea Legii pentru unificarea administrativă. Orașul a obținut o autonomie administrativă sporită, un consiliu municipal și un primar ales conform noilor reglementări de unificare.

Astfel, Chișinăul a devenit cel mai important centru urban și reședința județului Lăpușna, fiind al doilea oraș ca mărime din România interbelică, după București.

„Un salt administrativ și arhitectural Chișinăul l-a cunoscut și în perioada interbelică. Deși nu mai era o capitală, orașul a beneficiat de investiții masive în instituțiile educaționale și culturale. De exemplu, Visterniceniul, parte a sectorului Râșcani de astăzi, a fost integrat în Chișinău abia după 1918. Până atunci, limita orașului se oprea la râul Bâc, iar extinderea spre sectoare precum Botanica și Ciocana s-a realizat ulterior, în perioada sovietică”, a menționat istoricul Sergiu Musteață.

După 1945, odată cu reinstaurarea regimului sovietic, autoritățile au strămutat în oraș un număr mare de etnici ruși și ucraineni. În consecință, populația Chișinăului a crescut accelerat, de la 215.000 de locuitori în 1959 la 503.000 în 1972.

La 1 ianuarie 1984, în oraș locuiau peste 604.000 de persoane, iar conform recensământului din 1989 - 661.400 de locuitori, dintre care aproximativ 40% erau de etnie rusă.

În perioada regimului sovietic, Chișinăul a atins pragul de 700.000 de locuitori, devenind un important centru administrativ și industrial.

După proclamarea independenței, Chișinăul a devenit capitala Republicii Moldova, înregistrând o populație de 662.000 de persoane în anul 1996.

În prezent, municipiul Chișinău găzduiește peste 720.000 de locuitori, conform datelor oficiale ale recensământului din 2024.

Hramul Chișinăului

Prima atestare privind invitarea locuitorilor la sărbătorirea Zilei Orașului datează din anul 1987.

Atunci, administrația locală a stabilit ca Ziua Orașului să fie marcată în prima sâmbătă a lunii octombrie.

Începând cu anul 2002, Primăria Municipiului Chișinău a emis o decizie prin care Hramul orașului este organizat pe 14 octombrie, dată ce coincide cu sărbătoarea creștin-ortodoxă Acoperământul Maicii Domnului.

Cei mai longevivi primari ai Chișinăului

Funcția de primar al orașului Chișinău a fost înființată în anul 1817. De-a lungul timpului, localitatea a avut 59 de conducători, dintre care șase au fost interimari.

Printre cei mai longevivi primari ai orașului se numără:


Pe 14 octombrie 2026, Chișinăul își sărbătorește Hramul printr-o serie de evenimente festive organizate atât în centrul capitalei, cât și în sectoare, cum ar fi concerte în aer liber și spații gastronomice, târguri ale meșterilor populari și activități interactive pentru întreaga familie etc.

Programul de sărbătoare va începe la ora 8:30 cu Sfânta Liturghie de la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” și va continua cu activități festive, culminând cu un concert care va debuta la ora 19:45, în centrul orașului.

Pe scenă vor urca Orchestra Municipală de Muzică Populară condusă de Frații Advahov, formațiile Zdob și Zdub și Lupii lui Calancea, alături de interpreții Zinaida Julea, Mihai Ciobanu, Igor Cuciuc, Adrian Ursu, Cătălin Josan, Pasha Parfeni, Natalia Barbu, Natalia Gordienko și Brio Sonores.

CITIȚI ȘI:

Liubomir Guțu

Liubomir Guțu

Autor

Citește mai mult